Comunitatea ucraineană din Caransebeş, în sărbătoare


În ziua de 28 august, comunitatea ortodoxă ucraineană din Caransebeş a serbat hramul bisericii parohiale, alături de Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului.

La invitaţia părintelui paroh Alin Şandor şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Chiriarhul Eparhiei Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, a oficiat Sf. Liturghie arhierească în biserica parohială ortodoxă ucraineană din Caransebeş, cu prilejul sărbătorii hramului bisericii, „Adormirea Maicii Domnului”, potrivit calendarului neîndreptat (Iulian).

La împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea parohiei, preot şi credincioşi s-au bucurat de ziua duhovnicească prilejuită de vizita arhierească, la Sf. Liturghie participând un număr mare de credincioşi. Alături de Preasfinţia Sa a slujit un sobor de 13 preoţi şi doi diaconi, printre care părintele protopop al protopopiatului ucrainean de Lugoj, Ilie Albiciuc, şi părintele protopop al Caransebeşului, Liviu Mihai Drăgan.

Înfiinţată prin binecuvântarea Patriarhiei Române şi cu sprijinul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu al Ardealului, în vremea păstoririi la Caransebeş, parohia ortodoxă ucraineană s-a afiliat Vicariatului Ortodox Ucrainean din România în urmă cu 10 ani. De atunci şi până astăzi, preoţii şi credincioşii acestei comunităţi au amenajat o biserică în cartierul Nord din Caransebeş, precum şi o casă parohială. Implicarea slujitorilor şi a preoţilor au dat roade, întrucât biserica amenajată în clădirea unei foste centrale termice se apropie de finalizare.

În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preasfinţia Sa a amintit: „Acest praznic al Maicii Domnului ne reaminteşte dragostea pe care Fecioara Maria a purtat-o pentru Fiul său şi Dumnezeul nostru, dar şi de dragostea pe care ucenicii Mântuitorului au avut-o pentru cea pe care o numim mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii. Dacă apostolii au cinstit-o în mod deosebit, datori suntem şi noi să o cinstim şi să o rugăm să mijlocească pentru noi. Aşadar, mărturisindu-ne identitatea creştină, apostolică şi ortodoxă pe temelia mărturiei apostolice, suntem în adevăr şi dreptate să o preamărim pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica luminii. Prezenţa noastră în mijlocul frăţiilor voastre este dovada unităţii Bisericii Ortodoxe Universale, iar purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh pentru Vicariatul Ortodox Ucrainean este mărturia acestei frăţietăţi ortodoxe. Vă îndemnăm părinteşte ca şi pe mai departe să vă rugaţi şi să munciţi în unitate şi dragoste, alături de credincioşii ortodocşi români din Caransebeş, şi să vă păstraţi identitatea naţională şi confesională aşa cum aţi primit-o de la înaintaşii voştri, dreaptă şi sfântă.”

În încheierea Sf. Liturghii, părintele protopop Ilie Albiciuc a conferit diplome de merit Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian şi credincioşilor care s-au remarcat în cei 10 ani de activitate.

Arhid. Casian RUŞEŢ