Clubul Sportiv Municipal Caransebeş, înfiinţat pe jumătate



Proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Clubului Sportiv Municipal Caransebeş, instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Local, respins în şedinţa din 25 iunie a acestui for, a fost pus pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a legislativului local din data de 2 iulie, de această dată aleşii municipali aprobând doar înfiinţarea acestuia, nu însă şi organigrama şi statul de funcţii.
Amendamentul a fost propus de liberalul Ciprian Brancu şi adoptat, deoarece consilierii PNL au avut majoritate, fiind zece, iar social-democraţii doar nouă.
În sprijinul înfiinţării CSM Caransebeş a vorbit şi Petrişor Rada (foto), care a declarat că îi reprezintă pe majoritatea antrenorilor din municipiu, afirmând că „acest oraş chiar merită mai mult, iar clubul trebuia înfiinţat nu acum, ci cu ceva vreme în urmă”.
Clubul Sportiv Municipal Caransebeş se organizează ca structură polisportivă, cu mai multe secţii, respectiv atletism, fotbal, volei, judo, lupte greco-romane şi şah. El va avea ca obiectiv principal de activitate selecţia, pregătirea, participarea la competiţii interne şi externe şi atingerea performanţei sportive.
La partea de venituri, bugetul anual al CSM Caransebeş va cuprinde venituri proprii, pe structura clasificaţiei bugetare, subvenţii de la bugetul local şi alte surse.
Sursele de finanţare vor proveni, printre altele, din subvenţii de la bugetul local, venituri din activităţi economice realizate în legătură directă cu scopul şi obiectivele stabilite, sume obţinute din transferul sportivilor, cotizaţii, taxe, vize şi penalităţi sportive, precum şi din contribuţii băneşti sau în natură ale simpatizanţilor, din sponsorizări şi donaţii, venituri obţinute din reclamă şi publicitate, ori din indemnizaţii obţinute din participarea la competiţiile şi demonstraţiile sportive.
Referitor la acest subiect, preşedintele PNL Caransebeş, Andrei Ungur, a ţinut să facă câteva precizări. Într-o recentă conferinţă de presă, susţinută alături de Ovidiu Chimigeriu, directorul general al Transal Urbis SA şi preşedintele echipei de fotbal Viitorul Caransebeş, el a declarat că, în conformitate cu Legea educaţiei fizice şi sportului Nr. 69/2000, pentru obţinerea Certificatului de Identitate Sportivă şi înregistrarea în Registrul Cluburilor nu este nevoie de organigramă şi stat de funcţii, ci doar de statutul clubului.
„Noi am cerut şi în şedinţa trecută, şi acum, dar se pare că solicitarea noastră nu a fost pusă în aplicare de dl primar, ca, odată cu organigrama şi statul de funcţii, să vină şi cu propunerea de buget, pentru că trebuie să vedem foarte clar şi transparent câţi bani se duc pe salarii, şi câţi efectiv pe sport. Nu cred că este un efort foarte mare să facă un proiect de buget, unde să includă şi salariile personalului care va deservi acest club. Nu cred că este nevoie de un jurist şi de doi economişti cu normă întreagă. Cel puţin la început de drum, cred că clubul poate funcţiona foarte bine cu o persoană sau două cu două ore pe zi. Fiindcă, în momentul în care angajezi patru persoane pentru şase luni, ceea ce înseamnă 96.000 de lei, pe un an întreg ar fi undeva la 200.000 de lei doar salariile personalului de conducere. Dacă dl primar vine cu un buget de două milioane de lei, atunci se justifică să ai 5 sau 10 la sută din buget plata salariilor. Înfiinţăm clubul şi pe urmă vedem cum poate să funcţioneze, cu ce bani, care vor fi sumele alocate, de ce personal este nevoie”, a spus Andrei Ungur.
Preşedintele clubului Viitorul Caransebeş, Ovidiu Chimigeriu, a declarat că, din returul campionatului, el nu s-a mai ocupat decât de copii şi juniori, de echipa care activează în Liga a IV-a ocupându-se primarul Felix Borcean – pe partea de finanţare, antrenorul Ion Bica şi managerul sportiv Gheorghe Valuşescu.
„În ceea ce priveşte cele două echipe de juniori ale clubului, eu, împreună cu câţiva prieteni, oameni de afaceri din Caransebeş, am făcut rost de bani, iar copiii au terminat returul. Referitor la zvonul că Andra Pleşa (consilier local PNL – n.r.) îşi va asuma împreună cu câteva persoane, prin sponsorizări, finanţarea echipei de Liga a IV-a până la sfârşitul anului, nu ştiu ce să spun, dar, din punctul meu de vedere, fără o finanţare de la bugetul local, plus câteva sponsorizări, echipa mare nu poate să meargă mai departe, fiindcă e vorba de destui bani, respectiv undeva în jurul a 10.000 de lei pe lună”, a spus Ovidiu Chimigeriu.
Preşedintele Viitorului a ţinut să mai precizeze că a aflat din presă despre un audit făcut la club, care ar fi descoperit o „gaură” de 8.000 de lei. „Nu ştiu despre ce e vorba. Din auzite şi din ce am discutat cu colegi din Primărie, am înţeles că ar fi vorba despre nişte facturi care nu au fost decontate cum trebuie. După trei ani să vii şi să spui lucrul acesta, când eu, în calitate de preşedinte, puneam ştampila pe ele şi duceam toate deconturile la Primărie… Erau facturi cu nume şi prenume, cu CNP-ul jucătorilor, erau facturi pe indemnizaţia de hrană… Dar mai multe de-atâta nu ştiu, n-am primit nici un raport să văd despre ce e vorba”.
Ovidiu Chimigeriu a mai spus că a avut o discuţie cu antrenorul Ion Bica şi managerul sportiv Gheorghe Valuşescu, spunându-le că-i va mai ajuta doar pe partea de documente, dar nu cu finanţarea, deoarece nu avea de unde să facă rost de bani.

Sorin ROGOZ