Caransebeşul, lider!


FC Caransebeş – AFCM Reşiţa 2012 1-0 (0-0)

caransebes afcm resita 4Stadionul din Balta Sărată a găzduit vineri, 20 septembrie, derby-ul etapei a patra a Seriei a IV-a a celui de al treilea eşalon fotbalistic al ţării, între ocupantele primelor două poziţii în clasament, ambele cu câte şase puncte, despărţite de golaveraj.

Aşa cum era de aşteptat, gugulanii au început în forţă, în minutul 3 Suru executând o lovitură liberă de la 22 de metri, însă mingea, deviată de zid, a poposit în braţele portarului Haidău. În minutul 6, R. Artimon s-a descurcat bine pe dreapta atacului caransebeşean, a centrat în careu, însă Negoescu, aflat la 10 metri, a tras slab, iar Haidău a prins. După alte trei minute, Steop a fost faultat de Cheda la 25 de metri, lovitura liberă executată de Zele s-a dus bine la colţul scurt, portarul reşiţean a respins, mingea s-a lovit de Dubei, aflat la 3 metri de poartă, şi s-a scurs în aut la câţiva centimetri de bară.

Oaspeţii au reuşit să echilibreze partida, fără a pune însă în pericol real poarta caransebeşeană. Cei care au avut şi în continuare mai multe ocazii au fost tot gugulanii. O altă ocazie clară de gol s-a consemnat în minutul 27, când Goşa a expediat o torpilă de la aproape 30 de metri, Haidău a respins în faţă, iar Steop, din plonjon, a trimis cu capul peste poartă.

Ultima fază a primei reprize a aparţinut oaspeţilor, Fedor prinzând un şut foarte bun de la 18 metri, balonul fiind deviat în corner de fundaşii caransebeşeni.

Gugulanii au ieşit de la vestiare nu tocmai mulţumiţi de rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj, astfel că, încă din startul reprizei secunde, şi-au masat adversarii în jumătatea lor de teren. În minutul 49, Negoescu l-a angajat bine în careu pe Steop, însă şutul acestuia, de la 14 metri, s-a dus peste poartă. În minutul 57, acelaşi Negoescu a centrat bine de pe stânga, Steop a şters balonul cu capul, însă a ratat de puţin ţinta.

După iureşul caransebeşean, oaspeţii au reuşit să mute jocul la centrul terenului, dar, ca şi în prima parte a meciului, nu au pus în pericol poarta apărată de Laurenţiu. Odată cu trecerea timpului, gugulanii au mărit presiunea la poarta lui Haidău, iar în minutul 72, după un corner de pe dreapta executat de Zele, Dubei a deviat cu capul, însă balonul a zguduit transversala porţii reşiţene. Peste trei minute, acelaşi Dubei a beneficiat de o centrare excelentă de pe stânga, însă lovitura sa de cap a fost respinsă de pe linia porţii de un fundaş reşiţean. Peste alte numai două minute, gugulanii au avut o fază prelungită de atac, într-un final mingea ajungând pe stânga, la Zele, şutul pe jos al acestuia, la colţul lung, întâlnind bara, după care balonul a poposit în braţele lui Haidău.

În ultimele minute ale partidei, asaltul la poarta reşiţeană a fost total. În minutul 86, Gheju a fost servit bine de pe dreapta, şi-a potrivit balonul, însă şutul său de la 8 metri a fost respins în corner de fundaşii reşiţeni. În minutul 88, după o altă fază prelungită de atac a caransebeşenilor, mingea a ajuns pe stânga, la Bona, şutul acestuia din unghi fiind respins în corner de Haidău.

Ultima fază importantă a meciului, petrecută în cel de al treilea minut de prelungire, din cele cinci dictate de Cristian Botoş, a adus şi golul. Gugulanii au beneficiat de o lovitură liberă de pe dreapta, de la 35 de metri, pe care Gheju a trimis-o în careu, la bătaie, în încâlceala creată balonul a ajuns la Constantinescu, care, fără să stea prea mult pe gânduri, l-a trimis în poartă de la 8 metri, aducând cele trei puncte în tabăra caransebeşeană, care urcă astfel pe prima poziţie a clasamentului.

„O victorie meritată, după aspectul jocului, după numărul de ocazii uriaşe, am avut trei cu poarta goală, două ale lui Dubei şi una a lui Gheju… În prima repriză, Şandru… Una peste alta, eu zic că am făcut un joc bun, în care am avut răbdare, am reuşit să construim până la final, şi cred că atunci când încerci să păcăleşti jocul, aşa păţeşti: iei gol când nu mai ai ce să faci. Eu îmi felicit jucătorii pentru încrederea pe care au avut-o până la final, pentru victoria mai mult decât meritată, cu care am demonstrat că locul întâi e net superior locului doi, ca şi calitate de exprimare în teren. Vineri urmează un meci la fel de dificil, dacă nu chiar mai dificil, cu Muncitorul Reşiţa. Mă bucur că am reuşit să trecem peste momentul Pandurii, o înfrângere, spun eu, nemeritată, după aspectul jocului”, a declarat după meci tehnicianul caransebeşean, Alin Artimon.

FC Caransebeş: Laurenţiu, Artean, Goşa, Negoescu, Suru, Zele (min. 87, Firan), Şandru (78, Bona), Steop (59, Gheju), R. Artimon, Dubei, Fuchs (53, Constantinescu); rezerve: Doran, Todorov, Vătafu. Antrenor, Alin Artimon.