Chirii cu 30 la sută mai mici, în pieţe


Declinul financiar înregistrat de agenții economici, precum și intenția de revigorare a activității desfășurate în Piața Centrală a municipiului Caransebeș, a determinat executivul Primăriei să solicite Consiliului Local aprobare pentru chiriile percepute pentru spațiile comerciale și terenurile situate între râul Sebeșși strada Protopop I. Tomici, în Piața Lemnelor, piața din cartierul Pipirig și Târgul de animale. Propunerea a fost aprobată cu unanimitate de voturi. Potrivit deciziei, chiriile vor fi reduse cu 30 la sută, începând de la data de 1 mai. „Având în vedere că, în ultima perioadă, investitorii, oamenii de afaceri, comercianții au înregistrat scăderi financiare și probleme financiare care au determinat închiderea magazinelor și pierderea locurilor de muncă, am propus ca toate chiriile spațiilor comerciale și terenurilor pe care acestea sunt construite să fie reduse cu 30 de procente, începând cu data de 1 mai”, ne-a declarat primarul Marcel Vela.

Administrația locală speră ca această facilitate acordată întreprinzătorilor să fie de bun augur, una care să refacă din Piață un centru comercial, iar agenții economici să se revigoreze și să creeze astfel noi locuri de muncă. (T. Mesner)