Get Adobe Flash player

Documentar

Petru Bizerea, cu „Opinca”, de la Soceni, la Coştei

Vizualizari: 732

Soceni este un sat mic, aparținător comunei Ezeriș, cunoscut pentru livezile de pomi fructiferi şi peisajul colinar liniştit. Numele localității derivă de la planta soc, care se găsește din abundență în aceste locuri. Atestarea documentară a localității Soceni este în anul 1452, sub denumirea de Socel, fiind proprietatea lui Ion Bizerea. În 1492 apare, din nou, menţionată, aparţinând de Districtul Caransebeş. Atestarea documentară „face o pauză” până în 1717, când reapare în conscripţia Cabinetului secret de la Viena, cu 56 de case, aparţinând de Districtul Vârşeţ. Era una dintre comunele mari de la început de secol XVIII: Reşiţa – 62 de case, Ezeriş – 52, Vasiova – 36, Oraviţa – 24, Cîlnic – 82! Astăzi, Soceniul se întinde pe 2.655 de hectare.

Aici, la Soceni, s-a născut Petru Bizerea, la 23 august 1881, şi s-a stins din viaţă la Timişoara, la 11 septembrie 1953. Urmează Şcoala primară confesională la Soceni (1888-1892) şi încă un an clasa a IV-a, în limba maghiară, la Tormac (1892-1893). Gimnaziul îl face la Reşiţa, apoi Institutul Pedagogic la Caransebeş. Este bursier al Eparhiei Caransebeşului la Şcoala Superioară de Pedagogie din Budapesta, unde obţine titlul de profesor. Urmează încă un an cursurile Şcolii Superioare de Pedagogie din Eisenach, în Germania. Profesor la Şcoala de Aplicaţie din Caransebeş, până în 1906, apoi lector şi corector la Tipografia lui Sever Jianu din Oraviţa (1906-1907), iar din 1908 şi până în 1918, învăţător la Coştei, în Banatul Sârbesc. Continuă să citești

Poiana Mărului, mai tare ca Niagara!

Vizualizari: 857

Cel mai pur aer de pe planetă se respiră în România, informează „The One”, chiar mai pur decât în Elveţia. E drept că nu în toată ţara, ci doar în anumite zone, locuri unde se… Continuă să citești

1 Mai, sărbătorit la Rusca Montană în 1925

Vizualizari: 783

rusca montana            În anul 1889/ iulie, în Congresul de constituire a Internaţionalei a II-a, s-a hotărât ca ziua de 1 Mai 1890 să fie zi de solidaritate a muncitorilor, pentru obţinerea zilei de muncă de 8 ore.

S-a ales această zi pentru că, la 1 Mai 1886, muncitorimea americană, şi mai cu seamă cea din Chicago, cu grele jertfe, obligase un mare număr de patroni să acorde muncitorilor un regim de lucru de 8 ore. Era un prim pas spre înnobilarea muncii.

În 1925, la Rusca Montană, muncitori de la fabricile existente, adică cea de lanţuri, de cuie şi unelte agricole, a patronului Duşan Miloşevici, precum şi muncitorii de la Ruschiţa au scos drapelul tricolor şi l-au aşezat în fruntea coloanei, unde se aflau muncitori şi membrii Comitetului executiv al Clubului muncitorilor.

Demonstranţii au străbătut drumul între Casa Naţională şi Primărie. Demonstraţia a decurs entuziastă şi paşnică. Continuă să citești

„Eros și sexualitatea din Dacia Romană”, la Muzeul caransebeşean

Vizualizari: 1852

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș a organizat luni, 18 aprilie, o nouă acţiune menită să promoveze patrimoniul cultural naţional. Este vorba despre vernisajul unei expoziții itinerante deosebit de importante, privitoare la cultura şi moştenirea daco-romană, cu titlul ,,Eros și sexualitatea în Dacia Romană”.

Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul Orășenesc Turda, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul Olteniei din Craiova, Muzeul Regiunii Porților de Fier Drobeta Turnu Severin, Muzeul Banatului Timișoara și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Expoziția cuprinde un număr de 84 de piese, precum statuete, pandantive, amulete şi vase ceramice, descoperite pe teritoriul României de-a lungul timpului, acestea constituind o reflectare artistică a sexualității și nudității în Epoca Romană. Din colecția Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din urbea de pe Timiş şi Sebeş sunt expuse trei piese, respectiv o statuetă de bronz și două fragmente ,,terra sigillata”.

Vernisajul s-a bucurat de participarea unui număr reprezentativ de tineri, cadre didactice, dar la manifestare a fost present şi venerabilul istoric caransebeşean Liviu Groza. Continuă să citești

Oamenii care sfințesc locul  

Vizualizari: 607

Școala Gimnazială „Trandafir Cocârlă” din Turnu Ruieni a găzduit miercuri, 20 aprilie, o amplă manifestare culturală, derulată sub genericul „Omul sfinţeşte locul”. Acţiunea a fost dedicată comemorării celor două personalităţi pe care le-a dat această localitate – Generalul Ioan Drăgălina şi Trandafir Cocârlă, cel care a fost în două rânduri ministru al Energiei, prim-secretar al judeţului Caraş-Severin şi ambasador al României la Viena. Despre vieţile acestora au vorbit istoricul caransebeşean Liviu Groza, Maria Vânătoru, directorul şcolii, Ioan Seracin, fostul director al instituţiei de învăţământ, şi primarul Petru Harambaşa. Vom reveni în ediţia viitoare a ziarului nostru. Continuă să citești

Averea oraşului Caransebeş, între anii 1919-1941

Vizualizari: 1174

            Sub directa administrare a Primăriei oraşului Caransebeş s-au aflat, între anii 1919-1941, imobile de mare valoare, terenuri agricole, păşuni, pădure, poduri şi podeţe, străzi şi drumuri, dar şi multe fonduri şi fundaţii create înainte de 1919, unele la sugestia autorităţilor maghiare. În evidenţele Primăriei se aflau, la 31 decembrie 1919, terenuri agricole, păşuni şi alte terenuri denumite „alodiale”, în valoare de 1.180.800 de coroane. Era proprietară asupra a 10 intravilane şi 14 edificii în valoare de 625.000 de coroane. Valoarea totală a fondurilor şi fundaţiilor se ridica la 274.401 coroane. Fondurile cele mai importante erau: Fondul alodial de 79.066 cor., Fondul de pensie de 57.136 cor., Fondul grăniceresc de 38.884 cor. şi Fondul sărăcesc de 17.135 cor. Totodată, Primăria administra anumite drepturi precum dreptul de târg, dreptul de vamă asupra podurilor de la intrarea în oraş ş.a., care depăşeau suma de 50.000 de coroane.

În anul 1929, averea imobiliară a Primăriei se ridica la suma de 14.157.840 de lei, fiind formată din clădirea Primăriei, clădirea cea veche a Primăriei, Fabrica de gheaţă, Abatorul, Podul de fier peste râul Timiş către Lugoj şi terenurile şi izlazul amintite anterior.

La acestea se cuvin a fi adăugate: placa de marmură din Sala mare a Primăriei, în valoare de 14.000 de lei, care amintea de momentul istoric din decembrie 1918, şi tabloul primului primar al oraşului, Ioan Brancovici.

În anul 1939, după reevaluarea bunurilor imobile aflate în proprietatea Primăriei, valoarea acestora, fără terenuri, fâneţe, păşuni etc., se ridica la 9.640.000 de lei. Clădirea cinematografului, inclusă pentru prima dată în inventar, era evaluată la 1 milion de lei. Tot pentru prima dată sunt incluse în zestrea oraşului cele două busturi, ale lui Ioan Popasu şi Iosif Iuliu Olariu, precum şi soclul din marmură unde fusese amplasată în 1906 statuia lui Franz Josef I. Continuă să citești

Traducere