Get Adobe Flash player

Documentar

„Eros și sexualitatea din Dacia Romană”, la Muzeul caransebeşean

Vizualizari: 2009

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș a organizat luni, 18 aprilie, o nouă acţiune menită să promoveze patrimoniul cultural naţional. Este vorba despre vernisajul unei expoziții itinerante deosebit de importante, privitoare la cultura şi moştenirea daco-romană, cu titlul ,,Eros și sexualitatea în Dacia Romană”.

Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul Orășenesc Turda, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul Olteniei din Craiova, Muzeul Regiunii Porților de Fier Drobeta Turnu Severin, Muzeul Banatului Timișoara și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Expoziția cuprinde un număr de 84 de piese, precum statuete, pandantive, amulete şi vase ceramice, descoperite pe teritoriul României de-a lungul timpului, acestea constituind o reflectare artistică a sexualității și nudității în Epoca Romană. Din colecția Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din urbea de pe Timiş şi Sebeş sunt expuse trei piese, respectiv o statuetă de bronz și două fragmente ,,terra sigillata”.

Vernisajul s-a bucurat de participarea unui număr reprezentativ de tineri, cadre didactice, dar la manifestare a fost present şi venerabilul istoric caransebeşean Liviu Groza. Continuă să citești

Oamenii care sfințesc locul  

Vizualizari: 963

Școala Gimnazială „Trandafir Cocârlă” din Turnu Ruieni a găzduit miercuri, 20 aprilie, o amplă manifestare culturală, derulată sub genericul „Omul sfinţeşte locul”. Acţiunea a fost dedicată comemorării celor două personalităţi pe care le-a dat această localitate – Generalul Ioan Drăgălina şi Trandafir Cocârlă, cel care a fost în două rânduri ministru al Energiei, prim-secretar al judeţului Caraş-Severin şi ambasador al României la Viena. Despre vieţile acestora au vorbit istoricul caransebeşean Liviu Groza, Maria Vânătoru, directorul şcolii, Ioan Seracin, fostul director al instituţiei de învăţământ, şi primarul Petru Harambaşa. Vom reveni în ediţia viitoare a ziarului nostru. Continuă să citești

Averea oraşului Caransebeş, între anii 1919-1941

Vizualizari: 1754

            Sub directa administrare a Primăriei oraşului Caransebeş s-au aflat, între anii 1919-1941, imobile de mare valoare, terenuri agricole, păşuni, pădure, poduri şi podeţe, străzi şi drumuri, dar şi multe fonduri şi fundaţii create înainte de 1919, unele la sugestia autorităţilor maghiare. În evidenţele Primăriei se aflau, la 31 decembrie 1919, terenuri agricole, păşuni şi alte terenuri denumite „alodiale”, în valoare de 1.180.800 de coroane. Era proprietară asupra a 10 intravilane şi 14 edificii în valoare de 625.000 de coroane. Valoarea totală a fondurilor şi fundaţiilor se ridica la 274.401 coroane. Fondurile cele mai importante erau: Fondul alodial de 79.066 cor., Fondul de pensie de 57.136 cor., Fondul grăniceresc de 38.884 cor. şi Fondul sărăcesc de 17.135 cor. Totodată, Primăria administra anumite drepturi precum dreptul de târg, dreptul de vamă asupra podurilor de la intrarea în oraş ş.a., care depăşeau suma de 50.000 de coroane.

În anul 1929, averea imobiliară a Primăriei se ridica la suma de 14.157.840 de lei, fiind formată din clădirea Primăriei, clădirea cea veche a Primăriei, Fabrica de gheaţă, Abatorul, Podul de fier peste râul Timiş către Lugoj şi terenurile şi izlazul amintite anterior.

La acestea se cuvin a fi adăugate: placa de marmură din Sala mare a Primăriei, în valoare de 14.000 de lei, care amintea de momentul istoric din decembrie 1918, şi tabloul primului primar al oraşului, Ioan Brancovici.

În anul 1939, după reevaluarea bunurilor imobile aflate în proprietatea Primăriei, valoarea acestora, fără terenuri, fâneţe, păşuni etc., se ridica la 9.640.000 de lei. Clădirea cinematografului, inclusă pentru prima dată în inventar, era evaluată la 1 milion de lei. Tot pentru prima dată sunt incluse în zestrea oraşului cele două busturi, ale lui Ioan Popasu şi Iosif Iuliu Olariu, precum şi soclul din marmură unde fusese amplasată în 1906 statuia lui Franz Josef I. Continuă să citești

Minutul de istorie: Piaţa „Sfântul Gheorghe”

Vizualizari: 990

Piaţa „Sfântul Gheorghe” din Caransebeş, situată pe Strada Muntele Mic, la intersecția cu Strada Episcop Nicolae Popeea, este dominată de impunătoarea clădire a Catedralei istorice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Lăcașul de cult reprezintă un monument istoric și de artă, unul dintre reperele cele mai importante ale localității, aici fiind instalaţi toţi ierarhii Eparhiei din Banatul Montan.

Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” are un trecut bogat, cu realizări şi evenimente importante pentru urbea de pe Timiș și Sebeș, dar şi pentru trecutul întregului Banat, fiind înălţată sub episcopul Moise Stancovici, în anul 1725. Biserica a fost construită din zid de cărămidă, este monumentală prin dimensiuni şi impresionantă prin frumoasa desfăşurare a spaţiului interior. Dispune de trei clopote, are 31 de metri lungime, nouă metri lăţime, iar înălţimea turnului este de 35 de metri. Continuă să citești

Preotul Corneliu Iubaș (1866-1904)

Vizualizari: 1199

Preotul Corneliu Iubaș, fiul preotului Ioachim Iubaș, s-a născut în anul 1866. A fost hirotonit preot în 1891. A funcționat un an ca docente în Băuţarul Superior (1891), apoi ca actuar, protocolist diecezan, actuar capitular şi catehet greco-catolic la Claustrul Călugăriţelor „De Notre Dame” din Lugoj 3 ani şi o lună, până în 1894. Între 1894-1896 a fost paroh în Zorlenţul Mare, apoi în Ştei. (Demetriu Radu, „Diecesa Lugoșului Șematism istoric”, Lugoj, 1903, p. 461, 546).

Într-o scrisoare adresată foii bisericești ,,Unirea” din Blaj, acesta face referire la modul de viață al locuitorilor din Bucova și Băuțar, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Redăm mai jos integral textul publicat în periodicul sus-amintit: Continuă să citești

Cărturarul Iuliu Vuia, un om în slujba istoriei, şcolii şi a luptei pentru identitate şi demnitate naţională

Vizualizari: 1498

Personalitate culturală deosebit de complexă în urmă cu peste un secol, Iuliu Vuia a fost un autor de manuale şcolare deosebit de importante, publicist-editorialist, reformator al ideilor naţiunii, gazetar, precum şi un dascăl desăvârşit, care se afirmase prin articole şi studii referitoare la pedagogie şi la istoria şcolii din Banat.

Reputatul cărturar a fost şi un mare patriot, fiind prezent, ca delegat al învăţătorimii vremii, la Marea Unire de la Alba Iulia, și răsplătit cu diferite ordine şi medalii, pentru sârguinţa depusă pe atâtea fronturi de ordin cultural-naţional, dar şi asuprit de autorităţile maghiare.

Iuliu Vuia s-a născut în data de 11 martie 1865, în localitatea bănăţeană Felnac, din judeţul Arad. A fost fiul lui Eftimiu şi al Ecaterinei Vuia, fiica pedagogului şi scriitorului Constantin Diaconovici Loga.

A urmat şcoala primară în satul natal, unde tatăl său era învăţător, apoi gimnaziul la Timişoara. După absolvirea acestuia, a urmat cursurile Preparandiei din Arad, pe care a absolvit-o în anul 1881. După terminarea studiilor a fost învăţător în localităţile Timişoara, Remetea, Belinţ şi Chesinţ. Continuă să citești

Aspecte ale vieţii militare din Caransebeş între anii 1919-1940

Vizualizari: 1380

         Un ostaş sau ofiţer român care să se plimbe pe străzile vechiului oraş Caransebeş, neurmărit de autorităţile asupritoare, a fost posibil abia începând cu luna iunie 1919, când primele structuri militare române s-au instalat în oraş. Erau trupele de jandarmi. În zilele de 21-22 iulie 1919 au poposit în oraş şi primele eşaloane ale Armatei Române.

Bucuria întâmpinării Armatei Române, reprezentată de Regimentul de Infanterie 3 Olt, comandat de colonelul Bucică, a fost imensă în oraş, iar cel care a exprimat-o cel mai plastic a fost Episcopul dr. Elie Miron Cristea. În piaţa mare din faţa Primăriei, lângă Crucea ridicată de Protopopul Ioan Tomiciu în anul 1810, cel care avea să devină primul Patriarh al României a ţinut un discurs din care extragem două pasaje semnificative pentru zbuciumul şi idealurile românilor din această provincie. „Deşi acest colţ de Bănat este leagănul românismului întreg, căci în părţile acestea şi în nemijlocita vecinătete a Ţării Haţegului au fost luptele hotărâtoare ale oştirii lui Traian, cari ne-au cucerit întreg pământul Daciei, totuşi împrejurările au adus cu sine – căci aşa a voit Dumnezeu –, ca viteaza Armată Română din Vechiul regat să dezrobească mai întâi pe fraţii din Basarabia, mult mai cotropiţi decât noi, apoi pe cei din Maramureş, Crişana şi celelalte părţi ungurene. Iar noi bănăţenii suntem fericiţi şi mândri că am putut suferi mai mult decât ceilalţi fraţi mântuiţi mai înainte, că am putut aştepta până acum şi că am putut rămânea la urmă”. Episcopul caransebeşean făcea referire la eforturile disperate ale politicienilor români care reprezentau ţara la Conferinţa de Pace de la Paris pentru a asigura, conform înţelegerilor cu Puterile Antantei anterioare intrării României în război, unirea întregului Banat cu Ţara-Mamă. Sunt cunoscute şi demersurile Regatului iugoslav de a alipi – dacă se putea – această provincie, ca şi multele abuzuri ale Armatei Sârbeşti din perioada noiembrie 1918-iulie 1919 asupra populaţiei româneşti şi conducătorilor săi, pe unii trimiţându-i în închisorile din Belgrad. Continuă să citești

Ion Pop-Reteganul – învățător în Băuțar (1880-1883)

Vizualizari: 1364

Biografii cunoscutului folclorist transilvănean Ion Pop-Reteganul (10.06.1853-03.04.1905) au trecut cu uşurinţă peste perioada uceniciei în învăţământ în şcolile grănicereşti din Orlat, Baru Mare şi Lisa, în perioada 1 martie 1873-1879, afirmând chiar că ,,râvna de a cunoaşte creaţia populară din cât mai multe regiuni l-a făcut să nu se oprească decât doar doi-trei ani într-un sat”, ceea ce nu se confirmă!

Confruntat cu greutăți, adresează nenumărate sesizări Comitetului Administrativ al Fondului Şcolar Grăniceresc, care îşi avea sediul la Sibiu. În acestea, solicită sprijinul comitetului pentru a-i asigura rechizitele necesare desfășurării activității didactice, precum și sprijin bănesc.

Însă, din studierea documentelor vremii, reiese că motivaţia destituirilor repetate ce au urmat a rezidat din orgoliul preşedintelui comitetului, baronul David Urs de Marginea – militarul de carieră –, care nu a putut admite ca cineva să i se ridice împotrivă, să-i nesocotească dispoziţiile date şi să-l înfrunte direct. (Alexandru BUCUR, ,,O perioadă mai puţin cunoscută din viaţa lui Ion Pop-Reteganul: activitatea din şcolile grănicereşti (1873-1879)”, Revista TRANSILVANIA, nr. 6/2008, p. 59-65).

Ca învăţător la Băuţar, în Dieceza Lugojului, „chiar în pasul Porţii de fier”, Ioan Pop-Reteganul a continuat să fie confruntat cu mari lipsuri materiale. Aici găseşte şcoala „părăsită, desgrădită, ruptă”, nu găseşte, în schimb, niciun singur abecedar. Nu află înţelegere decât la eternii „Dascăli şi Preoţi de cei mici, la plugari şi la funcţionari de eşti mărunţi”, căci despre partea celor „cu plăţi mari, posesori de pe câmpie şi din munţii cu aurul, feri Doamne!”. Rechizitoriul împotriva acestora are accentul trist al unei mari omenii: „Aşa apoi numai din gură, dela mesele… cu mâncări alese şi băuturi scumpe, slab vom lumina neamul, dacă abecedare nu-i dăm”. (Ion CHINEZU, „ION POP-RETEGANUL”, Revista TRANSILVANIA, anul 72, nr. 10-1941, Sibiu, p. 688-694). Continuă să citești

Un profesor controversat: Horia Sima

Vizualizari: 1817

            Prin Ordinul Nr. 12880 din 1932 al Serviciului regional de învăţământ Timişoara, începând cu 1 septembrie 1932 profesorul Horia Sima a fost numit la Catedra de limba română şi filosofie a Liceului „Traian Doda” din Caransebeş, în locul profesorului Traian Topliceanu, care fusese transferat la Şcoala normală de băieţi din Timişoara.

În învăţământ, Horia Sima a intrat în anul 1930, ca profesor suplinitor la Liceul din Brad, iar în anul 1931 a fost trecut în categoria profesorilor titulari provizoriu prin Ordinul Nr. 5671. Norma didactică a acestuia consta din 15 ore săptămânal, fără dirigenţie, având însă obligaţia de a conduce şi îndruma activitatea Societăţii de lectură „Nicolae Iorga” a elevilor, constituită, conform unor mărturii de epocă, încă de la sfârşitul anului 1918, sub atenta supraveghere a profesorului dr. Vasile Loichiţă, de la Institutul teologic-pedagogic diecezan, care preda limba română în mod benevol elevilor de la acest liceu. Doar în anul şcolar 1934-1935 i s-a încredinţat profesorului Horia Sima dirigenţia la clasa a VII-a.

Printr-un alt Ordin al Serviciului regional de învăţământ Timişoara, din aprilie 1936, profesorul Horia Sima a fost încadrat la acelaşi liceu, la Catedra de filosofie şi drept, iar orele de limba română pentru cursul inferior urmau să fie preluate de profesorul Theodor Săvescu. Acelaşi Serviciu de învăţământ face cunoscut liceului caransebeşean, prin Ordinul Nr. 90571/10 august 1936, că Horia Sima a fost transferat la Liceul de stat „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Continuă să citești

Traducere

Ultimele articole