Caravana „Go Romania!” a pus frână la Caransebeș 1



Miercuri, 12 iunie, centrul civic al municipiului Caransebeș s-a transformat, pentru câteva ore, într-o mică galerie a mașinilor retro românești și poloneze, produse în anii 1950-1989. Cele 20 de mașini, printre care s-au numărat Dacia, Polski Fiat, Syrena, Warszawa, Oltcit Club și altele, au fost expuse în cadrul Caravanei automobilistice „Go Romania!”, aflată deja la cea de-a treia ediție și inițiată de către Ambasada României la Varşovia şi Camera Bilaterală de Comerţ şi Industrie Polono-Română.
Anul acesta, Caravana se deplasează pe secțiunea românească a traseului viitoarei Autostrăzi Via Carpathia (Satu Mare – Tășnad – Marghita – Oradea – Arad – Timișoara – Lugoj – Caransebeș – Drobeta Turnu Severin – Craiova – Munții Retezat – Hunedoara – Oradea) și are ca scop promovarea României pe piața turistică a Poloniei.
La eveniment au luat parte primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, viceprimarul Marius Isac, un număr mare de elevi și profesori, dar și localnici interesați de mașinile de epocă. Pe lângă prezentarea și vernisarea celor 20 de bijuterii retro, a avut loc și un mic spectacol folcloric, susținut de Ansamblul „Junii Gugulani”, prin care coordonatorii evenimentului de la Caransebeș au dorit să promoveze tradiția, portul și folclorul local.
Evenimentul a fost coordonat de Primăria Municipiului Caransebeș, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică al municipiului.
Roxana NOVACOVICI


Un gând despre “Caravana „Go Romania!” a pus frână la Caransebeș

Comentariile sunt închise.