„Caransebeşul şi Marea Unire”, la Muzeu


Împlinirea celor 94 de ani de la Unirea din 1 Decembrie 1918 a fost marcată la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă prin vernisarea expoziţiei „Caransebeşul şi Marea Unire”, ce cuprinde exponate din Colecţia Liviu Groza, acesta, datorită unor probleme de sănătate, neputând participa la eveniment. „În calitate de gazdă, mă simt deosebit de onorat de prezenţa dumneavoastră în acest spaţiu pe care astăzi îl inaugurăm, Sala «Iancu de Hunedoara». Este cel mai important eveniment al anului, Ziua Naţională a României, ziua care, poate mai mult decât oricare altă zi, reprezintă ideea de unitate pe care noi, românii, am pus-o în valoare”, a declarat în cuvântul de deschidere dr. Adrian Ardeţ, directorul Muzeului.

La rândul lui, prof. Gheorghe Magas, consilier municipal, a ţinut să felicite colectivul instituţiei-gazdă, care organizează lunar acţiuni menite să pună în valoare trecutul istoric, şi a spus că municipiul Caransebeş merita o epoziţie dedicată acestui eveniment. „Caransebeşul a jucat un rol foarte important în momentul 1 Decembrie 1918. Consiliul Naţional Român din Caransebeş a fost liderul zonal care a stimulat activitatea politică, iar Episcopul de atunci, Miron Cristea, a avut un rol de marcă în desfăşurarea evenimentelor de la Alba Iulia. El a fost cel care a citit Proclamaţia şi, ştim foarte bine, a devenit apoi primul Patriarh al României”.

Prezent la manifestare, dr. Dan-Laurenţiu Tocuţ, candidat al USL la alegerile pentru Camera Deputaţilor, a vorbit asistenţei în calitate de preşedinte al Comisiei pentru cultură, culte, sănătate, sport, din cadrul Consiliului Local. „Marea Unire a fost un eveniment extrem de important, la care trebuie să ne închinăm şi trebuie să ducem mai departe speranţele acelor oameni care au crezut în România, în viitorul ei, de care trebuie să fim mândri şi cărora trebuie să le promitem, acolo unde sunt ei, în Ceruri, că vom face ca România să ajungă şi să se dezvolte aşa cum au sperat ei.”, a mai adăugat dr. Tocuţ.

Expoziţia a fost prezentată de dr. Ana Hamat, muzeograf în cadrul instituţiei, şi de dr. Adrian Ardeţ. „Noi am dorit să fiţi mândri că sunteţi din Caransebeş. Am condensat pentru dumneavoastră o expoziţie mult mai amplă şi, împreună cu Liviu Groza, am încercat să vă oferim câteva idei despre ce s-a întâmplat aici în timpul lui 1918 şi cum au simţit caransebeşenii Unirea cu România”, a declarat dr. Ana Hamat.

Expoziţia cuprinde fotografii ale documentelor vremii, ale personalităţilor implicate în evenimentele premergătoare, şi de la 1 Decembrie 1918, precum şi reflectarea acestora în presa vremii..

Tiana MESNER