Caransebeşul revoluţionar


Guvernul a adoptat recent o hotărâre privind actualizarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru Revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov, din noiembrie 1987. Noile reglementări menţionează localităţile Timişoara, Caransebeş, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca şi Bucureşti, oraşe în care, în urma confruntărilor cu forţele de represiune, au fost ucise, rănite sau reţinute persoane până la fuga lui Nicolae Ceauşescu, întrucât, conform datelor oficiale de la Procuratura Generală – Direcţia Procuraturilor Militare şi de la Institutul Revoluţiei Române, în perioada 16-22 decembrie 1989, doar în aceste localităţi au fost ucise persoane.

Titlul de Luptător cu Rol Determinant se acordă cu scopul de a scoate în evidenţă persoanele care s-au remarcat prin fapte deosebite, prin care şi-au pus viaţa în pericol, având un rol determinant şi decisiv prin contribuţia la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, în localităţile menţionate.

Normele de aplicare mai menţionează şi procedura de obţinere a certificatelor pentru acordarea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant, care stabileşte modalitatea de obţinere a acestora, modelul certificatelor şi al adeverinţelor tipizate, precum şi modalitatea de contestare a soluţiei de respingere a cererii.

Persoanele nemulţumite şi care nu au obţinut noul Certificat de revoluţionar pot face contestaţie la Comisia Parlamentară, în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării soluţiei.

Bogdan NAUM