Caransebeşul a dat o mână şi a luat un deget


viitorul-zavoi-2

Viitorul Caransebeş – Agmonia Zăvoi 5-1 (2-1)

În etapa cu numărul 9 a Ligii a IV-a, liderul, Viitorul Caransebeş, a jucat duminică, 30 octombrie, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, cu ocupanta locului 3 al clasamentului, Agmonia Zăvoi. La partidă au asistat şi primarul Felix Borcean, viceprimarul Marius Isac şi preşedintele clubului caransebeşean, Ovidiu Chimigeriu, în tribune luând loc şi edilul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei.

Nici nu a început bine meciul, că, în minutul 2, gugulanii au deschis scorul, în urma unei faze în care Şandru l-a angajat perfect pe Imbre pe partea dreaptă, acesta a intrat în careu şi, de la 12 metri, a şutat imparabil la colţul lung al porţii apărate de M. Iacov.

În replică, în minutul 12, Lunguţi, bine angajat în adâncime, a rămas faţă în faţă cu portarul caransebeşean Birăescu, care i-a ieşit în întâmpinare, şutul căpitanului oaspeţilor, de la 14 metri, ducându-se puţin pe lângă bara din dreapta porţii gazdelor.

Gugulanii şi-au mărit avantajul în minutul 22, în urma unei faze create de Şandru, pe aripa dreaptă, acesta a centrat pe jos în careu, balonul a ajuns la Negoescu, care, după ce a driblat portarul, a trimis de la 8 metri, la colţul scurt, în plasă.

În minutul 29, oaspeţii au avut şi ei o bună oportunitate de a înscrie, prin Constantin, care, după ce a furat o minge la 20 de metri, a avansat în careu şi a tras puternic de la 14 metri, însă Birăescu a reuşit să respingă.

Gazdele au mai creat o fază frumoasă în minutul 36, când mingea a circulat de la Imbre la Şandru şi apoi la Suru, şutul acestuia, de la 22 de metri, la semiînălţime, ducându-se la câţiva centimetri de poarta oaspeţilor.

Spre sfârşitul primei părţi, oaspeţii au ieşit mai mult la joc, iar acest lucru s-a concretizat în minutul 41, când Pătruică a driblat frumos pe stânga, a pătruns în careu, Suru l-a faultat, iar „centralul” Cristian Chitucea a arătat fără ezitare punctul cu var. Penalty-ul a fost executat de acelaşi Pătruică, care a reuşit să-l păcălească pe Birăescu şi să reducă astfel din handicap.

Partea a doua a meciului a semănat cu un meci de box în care ambii combatanţi au luptat cu garda jos. Astfel, după un sfert de oră în care s-a jucat aspru la centrul terenului, în minutul 60, Dragomir, aflat pe aripa dreaptă, i-a pasat lui Şandru, şutul acestuia de la 14 metri fiind respins cu greu de M. Iacov.

Peste doar două minute, oaspeţii au avut o ocazie cât roata carului, după o incursiune pe dreapta a lui Pătruică, acesta lobându-l pe Birăescu, însă balonul s-a scurs agonizant pe lângă bara stângă a porţii gugulane.

Odată cu scurgerea timpului, pe gazon au apărut tot mai mulţi nervi, spiritele imflamându-se atunci când, în minutul 75, I. Slidak a agăţat cu mâna o minge care îl căuta pe Negoescu, Cristian Chitucea a considerat că infracţiunea a fost făcută în postură de ultim apărător, astfel încât i-a arătat fundaşului oaspeţilor cartonaşul roşu. Lovitura liberă de la 25 de metri, central, a fost executată excelent de Suru, şutul acestuia ducându-se exact în vinclul drept al porţii lui M. Iacov, căruia nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să scoată balonul din plasă.

Imediat a venit şi cel de-al doilea cartonaş roşu pentru oaspeţi, destinatarul acestuia fiind căpitanul de echipă Lunguţi, care mai avea un avertisment, astfel că a fost eliminat de centralul întâlnirii pentru proteste.

A fost 4-1 în minutul 85, după o fază plecată de la Vătafu, care i-a pasat lui Şandru, acesta a prelungit excelent până la Negoescu, care a îndeplinit o simplă formalitate pentru a trimite balonul în plasă. Faza meciului l-a avut ca autor pe Neagu, care, în minutul 88, a făcut slalom prin toată apărarea oaspeţilor, însă şutul său de la 8 metri, pe care toată lumea l-a văzut în poartă, a trecut la câţiva centimetri de bara din dreapta a porţii oaspeţilor. Scorul final a fost stabilit în minutul 90+2, după o fază din nou frumoasă, plecată de pe dreapta, de la Şandru, mingea a ajuns la Neagu, care a centrat pe jos în careu, Negoescu reluând în plasă de la 10 metri, portarul M. Iacov, mascat de coechipieri, neavând nicio reacţie.

„Când joacă Viitorul acasă, spectacolul e asigurat – goluri multe şi frumoase, penalty-uri, cartonaşe roşii şi ratări incredibile. Pot spune că ne-am îndeplinit obiectivul, avem 8 victorii din 8 meciuri. Aşteptăm următoarele jocuri încrezători, ne dorim şi ştim că putem obţine şi în continuare victorii. Meci de meci, încercăm să facem în aşa fel încât să evolueze toţi jucătorii din lot. Dacă datoria antrenorului e să-i ducă pe jucători până în faţa careului, sunt mulţumit că, azi, de acolo mai departe, s-au văzut experienţa, intuiţia şi creativitatea fotbaliştilor mei. De asemenea, am arătat că suntem o echipă răbdătoare, care nu intră în criză de timp şi de idei, chiar dacă la pauză scorul a fost de 2-1. Avem maturitatea să facem astfel încât la fluierul final noi să fim învingătorii. Ţin să mulţumesc şi spectatorilor care început să vină din nou la stadion, iar noi vom încerca să facem tot posibilul pentru a dovedi că echipa oraşului Caransebeş poate juca la un nivel ridicat”, a spus antrenorul gugulan Dan Doran.

„A fost un meci frumos, felicit echipa din Caransebeş pentru jocul prestat, îi felicit şi pe băieţii mei pentru jocul făcut până la eliminări, moment de la care partida n-a mai avut istoric, a fost la discreţia echipei-gazdă, care a câştigat fără probleme. Am jucat bine, însă au fost câteva faze în care jucătorii mei trebuiau să aibă o altă atitudine şi să terminăm jocul în 11 oameni, şi atunci altul ar fi fost rezultatul”, ne-a declarat după meci şi tehnicianul oaspeţilor, Otto Reitmayer.

Viitorul Caransebeş: Cr. Birăescu (min. 79, D. Socaci), L. Vătafu, Ov. Bălan, C. Arnăut, N. Bona, Cr. Suru (79, B. Drăgoi), C. Negoescu, N. Imbre, D. Şandru, M. Dragomir (63, D. Buzan), Cr. Ungur (46, Ad. Neagu). Antrenor, Dan Doran.

Agmonia Zăvoi: M. Iacov, I. Slidak, E. Meuţă, I. Ciocan, V. Timofte, G. Radu, R. Lunguţi, S. Bondoc, M. Constantin, A. Pătruică, A. Slidak (86, F. Iacov); rezerve: S. Stamin, D. Pîrvucică, C. Tănasă. Antrenor, Otto Reitmayer.

A arbitrat la centru Cristian Chitucea (Reşiţa), asistat la cele două linii de Răzvan Nistoran (Oraviţa) şi Dragoş Timofciuc (Moldova Nouă).

Observator: Adrian Cocoş. (Reşiţa).

Rezultatele etapei a IX-a: Nera Bozovici – CS Moldova Nouă 2-1; AD Mediam Mehadia – AS Oraviţa (meci neprogramat); Rapid Buchin – Minerul Anina 2-1; Voința Lupac – AS Berzasca (formaţia oaspete nu s-a prezentat); Muncitorul Reşiţa – Metalul Bocşa 4-3; Recolta Rafnic a stat.

Etapa a X-a, 5-6 noiembrie: Metalul Bocşa – Viitorul Caransebeş; AS Berzasca – Muncitorul Reşiţa; Minerul Anina – Voința Lupac; AS Oraviţa – Rapid Buchin; CS Moldova Nouă – AD Mediam Mehadia; Recolta Rafnic – Nera Bozovici; Agmonia Zăvoi va sta.

Sorin ROGOZ