Europa s-a mutat la Grădiniţa PP4



Copiii de la toate grupele Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 4 din Caransebeş au marcat joi, 9 mai, Ziua Europei. Acţiunea, care a reprezentat activitatea finală a proiectului „Copil ca tine sunt şi eu”, înscrisă în calendarul activităţilor educative judeţene şi desfăşurată cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, fiind coordonată de prof. Monica Munteanu-Urban, a avut loc în sala de sport a Clubului Sportiv Şcolar din municipiu.
„În cadrul acestei activităţi, fiecare grup de copii a ales o ţară care face parte din Uniunea Europeană, pe care o reprezintă printr-un panou cu imagini specifice şi un scurt program artistic. Cei care ne sprijină şi se implică foarte mult în astfel de acţiuni sunt părinţii, şi întotdeauna ţinem să le mulţumim pentru modul în care se dedică acestor acţiuni, pe care le apreciază, ele fiind din zona nonformală a activităţilor care se desfăşoară în grădiniţă. Noi suntem în săptămâna «Şcoala altfel», şi întotdeauna alegem această săptămână tocmai pentru a putea cuprinde în mod festiv şi manifestările dedicate zilei de 9 Mai”, ne-a spus Codruţa Peia, directoarea Grădiniţei PP4 Caransebeş.
În cadrul aceleiaşi manifestări „Şcoala altfel”, vineri, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Direcţia pentru Tineret şi Sport Caraş-Severin, a organizat cea de a X-a ediţie a acţiunii coordonate de Alina Balint, „Sportul, punte către sănătate”, inclusă în calendarul activităţilor educative regionale. Parteneri în acest proiect au fost Grădiniţa cu Program Normal „Sfânta Ursula” din Caransebeş şi Grădiniţa cu Program Normal Sacu.
„Au fost probe sportive, pentru că am pornit de la premiza că sportul este benefic încă de la cele mai mici vârste. Insistăm în fiecare zi ca aceşti copii să facă cât mai multă mişcare, să renunţe la tehnologie, concursul constând în patru probe prin care am încercat să le dezvoltăm calităţile şi deprinderile motrice necesare dezvoltării în această perioadă”, a mai spus Codruţa Peia.
Toţi copiii prezenţi au primit tricouri, cupe şi diplome de participare.
Geanina LUCA