Caransebeșul are o stație de epurare „magnifică”


statie epurare 3

În calendarul evenimentelor înregistrate în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, data de 22 decembrie va rămâne ca ziua în care a fost finalizat cu succes Contractul de Lucrări 05 – „Construirea şi reabilitarea Staţiei de Epurare Caransebeş”. Cu această ocazie, s-a dat startul testelor de punere în funcţiune a obiectivului, contractul fiind finalizat cu o lună şi jumătate înainte de termen.

La eveniment au luat parte primarul Marcel Vela, city-managerul municipiului, Nicolae Borcean, Ilie Iova, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, consilieri locali, Anatoli Liber, directorul general al SC Aquacaraş SA, Dan Petrescu, director executiv al aceleiaşi societăţi, Ion Ursulescu, şeful Exploatării Caransebeş a Aquacaraş, Mihai Minea, responsabilul de contract, precum şi reprezentanţi ai constructorului, respectiv Asocierea VEOLIA WATER SOLUTIONS & TECHNOLOGIES ROMÂNIA – SC ALDONA SRL.

Reprezentantul antreprenorului, Mihail Manu, a făcut o scurtă prezentare a staţiei, după care toţi cei prezenţi la eveniment au vizitat obiectivul. Conform declaraţiilor lui Mihail Manu, staţia este pentru epurarea cu treaptă terţiară, are un debit de până la 540 de metri cubi pe oră, dar poate prelua şi debite de până la 1.000 mc/oră, pe care le tratează mecanic, tratarea biologică făcându-se însă doar pentru 540 mc/oră. „Tratarea terţiară presupune tratarea carbonului, a fosforului şi a azotului, rezultatul fiind un efluent conform cu toate normativele în vigoare, care se va duce către râul Timiş. Ca dotări, pe lângă obiectivele civile, avem echipamente pentru tratarea mecanică, cu linie masivă biologică, şi o linie de tratare a nămolului. Pe lângă toate acestea, s-a investit în toate reţelele de interior, apă curentă, o clădire administrativă foarte modernă şi un laborator de ultimă generaţie. Noi am făcut deja toate testele «la rece», cu apă curată, şi aşteptăm venirea influentului, în momentul în care acesta va fi nou construit, după care o vom pune în funcţiune”, a spus Mihail Manu.

Reprezentantul constructorului a mai adăugat că nu poate avansa o dată exactă privind momentul intrării în funcţiune a noii staţii de epurare, deoarece în prezent se lucrează la un colector nou, pe un alt contract, însă acest lucru ar trebui să se întâmple în următoarele săptămâni.

„Dincolo de exemplul pozitiv, în sensul că o investiţie poate fi finalizată chiar înainte de termen, această staţie de epurare, aşa cum spunea unul dintre colegii cu care am fost în incinta obiectivului, se poate caracteriza printr-un singur cuvânt, dar care poate face trimitere inclusiv la VEOLIA, care este o firmă cu acţionariat francez: este o lucrare magnifică! Aceasta a fost părerea city-managerului Nicole Borcean, pentru că, într-adevăr, ceea ce se întâmplă aici este mai mult decât o staţie, pentru că denumirea de «staţie» poate fi banală. Aici, însă, este o adevărată uzină, de la preluarea reziduurilor, până la eliminarea apei purificate în râul Timiş, întregul proces implicând tehnologie de înaltă calitate, amenajări realizate la standarde înalte şi, putem s-o spunem, această staţie de epurare din Caransebeş este cea mai modernă din Banat. Faptul că am suferit, că am aşteptat, iată că se poate interpreta că a avut şi o parte bună, în sensul că tot echipamentul are un nivel tehnologic ridicat, fiind de ultimă generaţie în domeniu, lucru care ne încântă, ne onorează şi ne face să fim optimişti pentru viitor, pentru protecţia mediului, pentru ecologie, pentru apele curate ale râului Timiş şi, în acelaşi timp, în privinţa asigurării unui serviciu de calitate”, a spus Marcel Vela.

Primarul municipiului Caransebeş a mai declarat că, pe lângă mulţumirile care se cuvin constructorilor, celor care s-au implicat, diriginţilor de şantier, consultanţilor, proiectanţilor, angajaţilor societăţii Aquacaraş, care au supravegheat această lucrare, doreşte să-şi exprime gratitudinea faţă de cetăţenii municipiului, care au înţeles efortul de cofinanţare a acestui proiect realizat cu fonduri de la Uniunea Europeană, deoarece, dacă obiectivul ar fi trebuit construit din bani de la bugetul local, din rezervele proprii de investiţii, ar fi fost necesari zeci de ani pentru a achiziţiona o staţie de epurare la nivel european.

Valoarea investiţiei în noua staţie de epurare este de 27.271.673 de lei, ea fiind amplasată pe locul celei vechi, care a fost dărâmată în întregime, singurul lucru care mai aminteşte de aceasta fiind un… copac, pe care constructorii nu s-au îndurat să-l taie…

Sonia BERGER
statie epurare 13

statie epurare 2