Caransebeseni premiati la Resita


În ultimele zile ale lunii decembrie, senatorul Iosif Secasan a premiat, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul PNL Caras-Severin din Resita, doi tineri sportivi din Caransebes, care, prin evolutiile lor, s-au evidentiat în competitiile la care au participat de-a lungul anului 2013, si în special la Campionatul National Individual de Lupte Greco-Romane desfasurat la Mangalia, în luna octombrie.
La acest concurs, Nicusor Alexandru Popa a obtinut titlul de campion national, iar Patric Dedar, locul al treilea. Cei doi tineri sunt pregatiti de antrenorul emerit Dumitru Toc, care a primit, la rândul sau, o diploma, în semn de apreciere, din partea parlamentarului liberal. (S. Rogoz)