Aviaţia Militară, la Caransebeş


În cadrul ediţiei din acest an a „Serbărilor Cetăţii”, duminică, 16 septembrie, începând cu ora 10, pe Aeroportul Caransebeş va avea loc un show aviatic de excepţie. Acest lucru a devenit posibil odată cu aprobările date de Ministerul Transporturilor şi Aeroclubul României, care permit ca, pe lângă participarea avioanelor, planoarelor, paraşutiştilor din cadrul Aeroclubului României, să avem ocazia inedită de a asista la spectacolul asigurat de Aviaţia Militară. Astfel, în baza aprobării generalului Ioan Dobriţoiu, ministrul Apărării Naţionale, de la Baza Aeriană din Timişoara vor evolua la Caransebeş elicoptere militare. „Este al treilea miting pe care-l organizăm, după cel de la 1 decembrie 2007 şi cel din mai 2008, de data aceasta având posibilitatea de a ne bucura şi de participare militară. Sperăm ca acest eveniment important pentru noi să fie bine primit de iubitorii de zbor, de spectatori şi de cei pasionaţi de aviaţie, dar, în acelaşi timp, să facă din Caransebeş un oraş care va fi promovat la nivel naţional, astfel încât notorietatea municipiului să fie recunoscută pe plan naţional şi internaţional, notorietate care va face ca, atunci când investitori importanţi, concerne, companii multinaţionale, să aleagă pe harta României un reper unde să-şi dezvolte o afacere, să aleagă oraşul nostru”, ne-a declarat Marcel Vela, primarul municipiului. (T. Mesner)