Apa, pe țeavă la Zlagna


Cu ocazia unei discuții purtate recent cu primarul comunei Turnu Ruieni, Petru Harambașa, acesta ne-a informat că, până în această toamnă, vor demara lucrările pentru alimentarea cu apă a satului aparținător Zlagna. „Nu avem nici apă, nici canalizare acolo. În schimb, nu demult a avut loc licitaţia pentru alegerea constructorului, care a fost câştigată de o firmă din judeţul Mehedinţi. Proiectul este finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar investiţia se ridică la 1,3 milioane lei. O primă tranşă am primit-o deja pentru proiectare şi demararea procedurilor de achiziţii publice, iar pentru începerea lucrărilor avem în cont 200.000 de lei“, a spus edilul.

La capitolul realizări, Petru Harambașa a bifat Căminul cultural din satul Zerveşti, unde au fost refăcute grupurile sanitare, și pe cel din Turnu Ruieni, unde a fost amenajată o bucătărie utilată cu toate cele necesare organizării unor evenimente, fiind cumpărată veselă pentru 900 de persoane. Pentru aceste lucrări, administrația a alocat, din bugetul propriu, suma de 100.000 de euro. (B. Meteș)