Anunt autorizatii


Anunţ privind autorizaţiile de transport în regim de taxi

Potrivit art. 8 din Legea Nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, modificată şi completată, autorizaţia de transport se eliberează de către autoritatea de autorizare pe durată nedeterminată şi este valabilă cu condiţia vizării acesteia, la fiecare 5 ani, de către aceasta, odată cu verificarea îndeplinirii condiţiilor care stau la baza emiterii unei astfel de autorizaţii.

Art. 9 alin. (1) din Legea Nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, modificată şi completată, precizează că autorizaţia de transport în regim de taxi sau autorizaţia de transport în regim de închiriere se eliberează de autoritatea de autorizare din cadrul Primăriei localităţii de pe raza administrativ-teritorială în care transportatorul îşi are sediul sau domiciliul, după caz, pe baza unei documentaţii care trebuie să conţină următoarele:

a) cererea transportatorului pentru eliberarea tipului de autorizaţie de transport, stabilit de prezenta lege;

b) copie de pe certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului ca transportator, respectiv persoană fizică autorizată, asociaţie familială autorizată sau persoană juridică, după caz, şi o copie a Certificatului constatator emis de Registrul Comerţului;

c) dovada îndeplinirii condiţiei de capacitate profesională, respectiv:

1. copie de pe Certificatul de competenţă profesională a persoanei desemnate, definită în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea Nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, pentru transportatorul persoană juridică sau asociaţie familială;

2. copie de pe Atestatul profesional al taximetristului care este transportator persoană fizică autorizată;

d) dovada îndeplinirii condiţiei de onorabilitate, respectiv:

1. cazierul judiciar al persoanei desemnate, din care să rezulte că aceasta:

– nu a fost condamnată pentru infracţiuni de natură comercială;

– nu a fost condamnată pentru infracţiuni privind condiţiile de plată şi de angajare, perioadele de conducere şi de odihnă ale conducătorilor auto, siguranţa rutieră, siguranţa vehiculului rutier sau a persoanelor transportate, protecţia mediului;

  • nu a fost condamnată pentru infracţiuni de tâlhărie, crimă şi viol;

2. avizul medico-psihologic care atestă că persoana desemnată este aptă pentru a ocupa o funcţie care concură la siguranţa circulaţiei, obţinut în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului Nr. 109/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea Nr. 102/2006, cu modificările ulterioare. În cazul transportatorului autorizat, persoană fizică, avizul medico-psihologic valabil este cel emis pentru conducătorul auto, care va fi şi persoana desemnată;

3. certificat fiscal şi cazierul fiscal al transportatorului – dacă acesta este operator economic;

4. declaraţie pe propria răspundere privind perioadele în care transportatorul a mai executat servicii de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere, după caz, cu menţionarea intervalelor când a avut interdicţii şi motivul acestora;

e) dovada îndeplinirii capacităţii financiare, respectiv:

1. declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că poate asigura spaţiile necesare pentru parcarea tuturor autovehiculelor cu care va desfăşura transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, spaţii deţinute în proprietate sau prin contract de închiriere;

2. declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că acesta deţine sau are capacitatea financiară de a deţine un număr de autovehicule, pe tipuri, în proprietate sau în temeiul contractelor de leasing, pe care le va utiliza în realizarea serviciului de transport, precizând care sunt criteriile de departajare stabilite la art. 14^2 alin. (6) pe care le poate îndeplini, pe fiecare autovehicul şi pe numere de circulaţie.

Având în vedere cele mai sus prezentate, Autoritatea de Autorizare din cadrul Primăriei Municipiului Caransebeş solicită tuturor transportatorilor autorizaţi ale căror autorizaţii de transport trebuie vizate în cursul anului 2013 să depună documentele mai sus solicitate (complete), cu 30 de zile înainte de data expirării Autorizaţiei de transport, la Compartimentul Autorizări şi Control Comercial din cadrul Primăriei Municipiului Caransebeş, în vederea vizării acestora conform Legii Nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, modificată şi completată.

În cazul în care transportatorii autorizaţi nu vor  depune documentele solicitate în termenul de mai sus, autorizaţia de transport se va retrage şi are drept consecinţă pierderea calităţii de transportator autorizat, anularea contractului de atribuire în gestiune a serviciului de transport, precum şi retragerea tuturor autorizaţiilor taxi.

Notă: Copiile documentelor trebuie să fie însoţite de originale, pentru conformitate, şi de un dosar-plic.

Coordonator Compartiment Autorizări şi Control Comercial

Erica Weverka