Alex Matei, din nou pe podium


La sfârşitul săptămânii trecute, la Pristina, în Kosovo, a avut loc un puternic turneu internaţional de judo, dotat cu Trofeul „Adem Zashari”, competiţie la care au luat parte peste 400 de sportivi din ţara gazdă, Franţa, Austria, România, Bulgaria, Turcia, Slovacia, Croaţia, Bosnia, Albania şi Macedonia. Tânărul judoka plecat de la Caransebeş la Centrul de Excelenţă de la Focşani, Alex-Robert Matei, a concurat de această dată sub culorile clubului din Drobeta Turnu-Severin, el ocupând un meritoriu loc II la categoria U-14, 34 kg, în finală adversarul său impunându-se în prelungiri. (S. Rogoz)