Aeroportul are… stradă


Odată cu înfiinţarea Unităţii Speciale de Aviaţie în municipiul Caransebeş, precum şi datorită faptului că în zona Aeroportului se solicită în ultimul timp autorizaţii de construire de case, sau pentru că terenurile de aici prezintă potenţial economic de dezvoltare pe raza Aeroportului, investiţii ce pot fi făcute chiar din fonduri europene, de către Aeroport, consilierii locali au hotărât, în ultima şedinţă, ca tronsonul de drum cuprins între Aeroport şi Centura municipiului să se numească Strada Aeroportului. Este vorba despre o parte a fostei Străzi Traian Doda, care până acum era împărţită în două de Şoseaua ocolitoare a Caransebeşului, iar denumirea a fost dată după primirea avizului din partea Instituţiei Prefectului – judeţul Caraş-Severin.

Astfel, Str. Traian Doda rămâne doar tronsonul din Centrul civic, de la intersecţia cu Str. Ardealului, până la intersecţia cu Centura municipiului, de unde, de acum, va începe Str. Aeroportului.

Bianca METEŞ