Aeroclubul prinde aripi


Cristian Iorgov, aripa stângă a echipei de acrobaţie aeriană „Șoimii României”, care este noul comandant al Aeroclubului Caransebeş, şi-a propus pentru acest an obiective îndrăzneţe. Recent, el a avut o întâlnire cu primarul municipiului, Marcel Vela, care l-a asigurat de tot sprijinul administraţiei locale pentru aeroclub.

Avionul care a zburat până acum este la reparaţii capitale în Germania, iar în scurt timp va fi complet refăcut. Avem 20 de tineri sportivi şi aş vrea ca cei avansaţi, care zboară deja de câţiva ani, să primească brevetul anul acesta şi să duc câţiva la Campionatul Naţional din luna octombrie. Cu începătorii aş vrea să zbor cât mai mult, pentru că avem toate condiţiile necesare – avion nou şi benzină. Primele zboruri sunt programate pentru luna mai”, a declarat Iorgov.

Cristian Iorgov este un campion, un mare împătimit al zborului, şi am toată încrederea că va creşte campioni la Caransebeş, am toată speranţa că tineri din întreg Banatul vor veni aici să zboare, să fie mai aproape de Dumnezeu”, a spus Marcel Vela. (B. Naum)