A trebuit să săpăm ca să aflăm: Dan Firiţeanu, director tehnic la FC Caransebeş


dan firiteanu 2

În cursul zilei de luni, 23 noiembrie, printre ziariştii sportivi cărăşeni au circulat unele zvonuri conform cărora, după plecarea de la cârma echipei FC Caransebeş 1913 a italianului Giovanni Pisano, de destinele formaţiei gugulane ar urma să se ocupe cunoscutul om de fotbal reşiţean Dan Firiţeanu. Nu este prima oară când conducerea lui FC Caransebeş 1913 dă dovadă de lipsă de transparenţă în relaţiile cu presa, ca să nu mai vorbim că preşedintele Consiliului Director al clubului, Dan Avram, a mai şi încercat să-i urecheze pe unii reprezentanţi ai mass-media care nu s-au sfiit să arate cu degetul spre neregulile de la echipă, vorbind aici de cazul concret al portarului Adrian Pascal, care l-a învinovățit direct pe Dan Avram de tot ceea ce s-a întâmplat cu salariile neîncasate de fotbalişti. Personal, îi atrăgeam elegant atenţia lui Dan Avram că nu presa e vinovată de locul din clasament al echipei, nici lotul de jucători, ci atmosfera tensionată şi starea de lucruri în ansamblu existentă la FC Caransebeş 1913. Nu ne-am amestecat în afacerea pariurilor, pentru că noi, ca ziar, nu aveam probe concrete în acest sens, dar din câte ştim Dan Avram cunoştea unele aspecte şi totuşi nu a luat nicio măsură.

Iată că din nou trebuie să aflăm din alte surse că luni, 23 noiembrie, conducerea clubului gugulan l-a contactat pe Dan Firiţeanu şi a ajuns la o înţelegere cu acesta, astfel încât cunoscutul om de fotbal să ocupe funcţia de director tehnic al echipei până la sfârşitul acestui an. Prin urmare, el va încerca să redreseze formaţia caransebeşeană în ultimele trei meciuri, respectiv cele cu Baia Mare, de miercuri, şi cu Şoimii Pâncota şi Metalul Reşiţa, din 5 decembrie, secondat de cuplul de antrenori Toma Peica – Dan Doran.

Dan Firiţeanu a mai fost în conducerile cluburilor Gloria şi Metalul Reşiţa, la acesta din urmă fiind de nu mai puţin de şapte ori antrenor, precum şi la Centrele de copii şi juniori ale Federaţiei Române de Fotbal, fiind în acelaşi timp şi profesor universitar la Reşiţa şi la Timişoara.

Dan Firiţeanu va fi prezent la primul antrenament al echipei gugulane marţi, 24 noiembrie.

Adrian CRÂNGANU