Liberalii cărășeni, în frunte cu președintele Ion Marcel Vela, la Consiliul Național de Coordonare de la București



Din echipa liberalilor cărășeni care se află azi în Capitală fac parte cei doi prim-vicepreședinți, Ioan Popa și Jaro Norbert Marșalic, secretarul de stat Daniel Surdu, subprefectul județului, Cristian Gâfu, secretarul general adjunct Dănuț Florea, președintele TNL Caraș-Severin, Andra Stroe, alături de primari și vicepreședinți PNL Caraș-Severin.
Liberaliii votează astăzi noul statut al partidului, pregătind astfel o nouă perioadă, în care cel mai longeviv partid din U.E. își asumă, sub sloganul „Modernizare cu rădăcini”, caracteristica de partid liberal-conservator, se arată într-un comunicat al PNL Caraș-Severin.
Consiliul Național de Coordonare este ultima întâlnire a liberalilor înaintea Congresului din 12 iulie, unde, conform noului statut asumat astăzi, se va vota noua conducere.
„Am încredere în PNL, am încredere în România”, a declarat la finalul ședinței președintele interimar al PNL și totodată Premierul țării, Ilie Bolojan.
Bianca METEȘ

Lasă un comentariu