Poreclele locuitorilor din Băuțar și Marga


Porecla este una dintre modalităţile, deloc neobişnuite, utilizate, la mijlocul secolului al XIX-lea, pentru identificarea locuitorilor aşezărilor rurale. Poreclele comunitare definesc, printr-un cuvânt sau o sintagmă, o trăsătură comună a locuitorilor din satul respectiv. Majoritatea definesc exemplar o particularitate a locuitorilor dintr-un sat, ori surprind o realitate locală demult apusă.

I.A. Candrea, în studiul „Poreclele la români” (1895), nota, referitor la acest aspect: „Poreclele nu se dau la întâmplare. Ele sunt purtătoare ale unor întâmplări mai vechi sau mai noi, au în miezul lor o poveste care se transmite din generaţie în generaţie, fie în cadrul grupului care le poartă, fie în cadrul unora din afara lui, care se conservă în memoria colectivă, întocmai ca miturile. Altele şi-au pierdut explicaţia, povestea iniţială propriu-zisă a fost uitată, dar în mentalitatea satului se ştie sau se bănuie că lucrurile, adică porecla, nu s-a ivit din senin, că în urmă cu foarte multă vreme a existat totuşi o poveste, care acum a fost uitată”.

Așa, de exemplu, se întâmplă și cu locuitorii localităților Băuțar și Marga, cuprinse în articolul de față.

BĂUȚAR

Locuitorii aşezărilor din jurul Băuţarului îi numeau pe cei din Băuţarul de Sus „nălăţeni”, iar pe cei din Băuţarul de Jos „ciuleni”, pornind de la faptul că o parte dintre locuitorii celor două sate ar fi fost colonişti veniţi de la Nalaţ şi de la Ciula.

Pe teritoriile acestor sate, cu foarte mulţi ani în urmă, s-au stabilit doi grofi: unul de la Nălaţ şi altul de la Ciula, actualmente localităţi în judeţul Hunedoara.

Groful de la Nălaţ îşi avea moşia pe dealul numit şi astăzi „Dealul Grofului“, unde se văd şi acum ruinele unor ziduri. Acesta era un fel de conducător căruia oamenii i se supuneau. Ei erau obligaţi să-i aducă cenuşă, arzând păduri (pentru a da cât mai multă cenuşă), pentru ca groful să-şi îngraşe pământurile. În timp, oamenii au primit porecla de nălăţăni.

MARGA

În ianuarie 1848, Guvernul din Cluj cere Comisiei urgentarea tranşării diferendului cu privire la hotarul dintre Băuțar și Marga, iar răspunsul dat la această cerere a venit o lună mai târziu, arătând că „rectificarea graniţei a fost făcută”.

Referitor la aceste evenimente, există o legendă potrivit căreia la faţa locului s-ar fi deplasat o Comisie din partea Dietei (Parlamentului) de la Cluj şi una din partea Regimentului de la Timişoara. Acestea au chemat un grup de băuţăreni şi unul de mărgăni, care au fost puşi să jure privitor la partea de câmp care este a lor. Băuţărenii, dând dovadă de mai multă iscusinţă, au luat o mână de pământ din curtea casei, pe care şi-au băgat-o între obiele şi opinci, iar atunci când au fost duşi la faţa locului şi puşi să jure, au făcut-o cu curaj şi fără mustrări de conştiinţă, susţinând cu tărie că ei stau cu picioarele pe pământul lor şi al strămoşilor lor. Grupul de mărgăni a început să se certe între ei ca ciorile, dacă să jure sau nu, căci nu erau siguri cum a fost din bătrâni. Şi au jurat neconvingător (de atunci li s-ar spune celor din Marga ,,cioare”).

Romulus FRÎNCU

SURSA:

Pentru BĂUȚAR: Avram Boța, „Băuțar”, în „Caraș-Severinul în 7 zile”, ediția on-line: http://www.7-zile.com/2012/05/17/bautar/

Pentru MARGA: Ioan Poliţă, Maria Poliţă, ,,Marga de Banat”, Trento – Italia, 2012, p. 89-91.