Vergelatul


Mai demult, viața avea o cu totul altă rânduială; tradițiile erau ținute cu sfințenie, fiind transmise din generație în generație, se respectau vorbele bătrânilor fără pic de împotrivire și toate bucuriile și necazurile trebuiau urmate după tradiție, oricât de neînsemnate ar fi fost. Astfel, de la naștere și până la moarte, omul trece prin anumite etape care nu au cum să fie sărite și, pentru fiecare etapă, este un obicei, o tradiție care se păstrează cu sfințenie.

Noaptea dintre ani este considerată de tinere momentul prielnic pentru a cere ajutorul divinității în aflarea ursitului. Unul dintre cele mai vechi obiceiuri care se petrece în seara de Anul Nou este „Vergelatul”. Un obicei străvechi, care este practicat și în zilele noastre, la fel ca și în trecut, pe Valea Bistrei.

Obiceiul mai este cunoscut şi în alte zone, sub numele de „Vergetul”, care se desfă-șoară în noaptea de Anul Nou, la „Sânvăsâi” (la Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, sărbătorit la 1 ianuarie). Este un obicei venit în pregătirea unei nunți, a vieții de familie, un fel de ursit, în care cei care îl practică cred fără îndoială.

În ajunul Anului Nou, fetele nemăritate merg la o femeie mai în vârstă, pentru a fi „vergelate”, adică, pentru a li se „povesti” viitorul. Ele se adună într-o casă, acoperă ferestrele, pentru ca ritualul lor să nu poată fi văzut de nimeni și, împreună cu o femeie bătrână, care are „darul ursitului”, încep „Vergelatul”.

Aici, gazda așază pe o masă șapte farfurii sub care pune o bucată de pâine, un piaptăn, un pahar, un cărbune, o oglindă, bani și o farfurie sub care nu așază nimic. Apoi, fetele părăsesc camera și sunt chemate, pe rând, să își afle soarta, în funcție de obiectul care se află sub vas. Fetele își aleg fiecare câte o farfurie, iar cea care găsește pâinea se va mărita după un tânăr harnic, cea care găsește oglinda după un tânăr frumos, cea care găsește piaptănul după unul colțat, cea care ridică paharul după unul băutor, cea care ridică banii după unul bogat, cea care găsește cărbunele după unul negricios, iar cea care ridica farfuria goală nu se mărita în anul care urmează.

Fetele sunt duse apoi în grădina femeii cu pricina, legate cu o „brăcire” sau cu un batic la ochi, și fiecare trebuie să-și aleagă un par și să-l lege cu un șnur răsucit, din lână, pregătit anterior. După legarea parilor, fetele se dezleagă la ochi și li se „arată” viitorul, în funcție de felul parului. Dacă parul e înalt, la fel e și tânărul cu care se va mărita fata; dacă e strâmb, înseamnă că acesta e cocoșat; dacă e subțire, tânărul e unul slab; dacă parul e scurt, tânărul e mic de statură etc.

Fetele pot fi „vergelate” și cu ajutorul boabelor de fasole. Pe o plită încinsă se așază boabe de fasole, iar dacă boabele se apropie, fetele se vor mărita curând. În cazul în care boabele se depărtează, fetele se vor mărita mai târziu.

Un obicei intuitiv, plăcut, în care se socializează, sărbătorindu-se, astfel, încheierea unui an și începutul altuia nou, cu multe dorințe, cu multe gânduri și cu multe rugi către Dumnezeu ca totul să fie ferit de rele și de păcate.

Romulus FRÎNCU