72 de ore de Caransebeş



În perioada 23-26 mai, în trei ţări ale Europei – Germania, Austria şi Elveţia, se desfăşoară în fiecare an proiectul intitulat ,,72 de ore”, muncă în folosul societăţii, proiectul fiind coordonat de Biserica Catolică. Caransebeşul a avut norocul, datorită Diaconului Volkmar Raabe din localitatea germană Michelstadt şi a Surorilor Franciscane din municipiu, să participe la acest proiect prin grupul de copii şi tineri ai Asociaţiei „Ajutorul copiilor pentru viaţă – Kinderhilfe fur den Leben” – Caransebeş. Proiectul a constat în realizarea a 50 de scaune de plajă, pregătirea unei supe tradiţionale din cele două ţări şi cursuri de limba germană, respectiv limba română. Partea de lemn a scaunelor a fost realizată de tinerii din Caransebeş, iar pânza a fost cusută de oaspeţii din Germania.
Grupul din Caransebeş a fost format din 13 copii şi tineri, împreună cu îndrumătorii lor, familia Petruţa Iovanovici Cosmin şi Mietta, Sora Mariana şi două tinere practicante din Germania – Michelle şi Johanna.
Grupul din Michelstadt a fost format din 12 copii şi tineri din această localitate, coordonatorul proiectului Volkmar Raabe, familia Markus şi Martina Erb, dna Sandra Baruch, doi tineri din Caransebeş, din cadrul Asociaţiei „Ajutorul copiilor pentru viaţă – Kinderhilfe fur den Leben” – Adelina Chersin şi Abel Stan, însoţiţi de sora Lidia din Caransebes. Cei doi tineri caransebeşeni au avut bucuria să fie vizitaţi în această perioadă de dna Gertrud Idems, fondatoarea Asociaţiei ,,Kinderhilfe” din Caransebeş, pe scurt K.H., care împreună cu soţul ei, Dieter Idems, au locuit în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului timp de 8 ani, clădind Asociaţia „K.H.”.
Pe perioada celor trei zile, copiii şi tinerii din cele două ţări au avut în fiecare seară o videoconferinţă cu prezentarea programului pe care l-au desfăşurat în ziua respectivă.
Grupul din Caransebeş a pregătit 50 de porţii de supă tradiţională germană, sub îndrumarea Sorei Mariana, ciorbă de linte ce a fost servită de tinerii participanţi la proiect, iar restul a fost împărţită familiilor copiilor. Cele două tinere practicante din Germania au pregătit pentru grup budincă de orez cu compot de mere, mâncare tradiţională germană.
Grupul din Michelstadt, împreună cu cei doi tineri din Caransebeş, Adelina şi Abel, sub atenta supraveghere a coordonatorilor de proiect, au gătit ciorbă de perişoare şi tocăniţă de cartofi – mâncăruri tradiţionale româneşti. Ciorba a fost împărţită la Biserica catolică din oraş şi, cu banii obţinuţi din donaţii, în perioada 1-5 iulie grupul va face o excursie la Hunedoara.
La deschiderea proiectului a participat şi primarul localităţii gazdă din Germania, primar care, de altfel, datorită Surorilor Franciscane şi dlui Volkmar Raabe, a avut ocazia să viziteze Caransebeşul în urmă cu doi ani.
La încheierea proiectului, a fost prezent primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, care a participat la videoconferinţă şi şi-a exprimat admiraţia faţă de realizările celor două grupuri.
În perioada 1-5 iulie, toţi tinerii se vor întâlni la Caransebeş, unde vor finaliza lucrările începute în cadrul celor 72 de ore şi vor face împreună excursii şi vor desfăşura şi alte activităţi.
Abel şi Adelina ne împărtăşesc impresiile lor după vizita efectuată în Germania: „Ne bucurăm că am avut şansa să facem parte din proiectul «72 de ore». În cadrul acestui proiect am învăţat lucruri noi şi am legat prietenii. Am observat şi experimentat cât de importantă este munca în echipă, chiar dacă am fost la distanţă mare faţă de colegii noştri de la «K.H.». Am fost impresionaţi de ospitalitatea germană şi îi aşteptăm cu nerăbdare să îi primim şi noi la fel de bine”.
„Acest proiect ne-a învăţat cum să lucrăm împreună ca o adevărată familie, să comunicăm mai bine, să ne cunoaştem mai bine. Am reuşit să învăţăm câteva expresii în limba germană şi vreau să învăţ mai multe pe viitor. Cu toţii am fost uniţi şi totul a mers foarte bine. Mulţumim domnului Volkmar Raabe şi Surorilor Franciscane, atât pentru sprijinul pe care ni l-au acordat în realizarea acestui proiect, cât şi pentru ajutorul dat în cadrul Asociaţiei «K.H.»“, ne-a spus şi Diana Văcăreanu.
Mădălina DOMAN