5 milioane de euro pentru „Grădina Raiului” la Caransebeş


În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Caransebeş, aleşii municipiului au aprobat proiectul de hotărâre privind reinterpretarea funcţională prin amenajarea şi conservarea ruinelor Bisericii Medievale de secol XII-XIV, din Centrul civic al municipiului.

Respectivul proiect este în acord cu Axa Prioritară 3 SUERD din cadrul Apelului de proiecte dedicat sprijinirii obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, adresată „Promovării culturii şi a turismului, a contactelor directe între oameni”.

Dincolo de denumirea complexă şi greoaie a proiectului, e important de menţionat că, prin aceasta, Primăria municipiului Caransebeş intenţionează să acceseze o finanţare nerambursabilă în sumă de maximum 5 milioane de euro, prin care se urmăreşte promovarea culturii şi turismului, prin proiectarea şi realizarea unui edificiu de tip semnal arhitectural, cu destinaţia de a proteja şi valorifica respectivul obiectiv aflat în patrimoniul cultural al municipiului, precum şi menţinerii identităţii culturale.

Proiectul propune o soluţie de design la exterior, proiectat din structuri uşoare. Acest concept pleacă de la ideea de „Grădină arhetipală” a unui loc sacru, reprezentat de zona Bisericii Medievale, respectiv de realizare a unui element de acoperire care să refacă simbolic ideea de „Grădină a Raiului”.

Aceasta se va concretiza prin amplasarea mai multor suprafeţe de acoperire şi protecţie a ruinelor existente, a unor copertine în formă de frunză, în număr de 3, 7 sau 9, în funcţie de soluţia structurală finală. Copertinele vor fi realizate fie dintr-o suprafaţă cu un joc de transparenţă/ opacitate, tratată contra razelor solare care, în timp, pot distruge ruinele, fie dintr-o suprafaţă tip oglindă.

Lucrările arhitecturale vor fi completate de o serie de lucrări minimale de amenajare peisagistică, respectiv refacerea simbolică a vechilor ziduri şi a formei Bisericii Medievale, prin amplasarea unui element de tip land-art, realizat din plante de talie foarte mică, de diferite culori.

De asemenea, proiectanţii au mai avansat o propunere, aceea de a se realiza un traseu pietonal care să facă legătura cu zona urbană adiacentă sitului arheologic, realizată printr-o traversare de tip pasarelă a sitului arheologic. Vizitatorii vor putea, astfel, să privească de sus ruinele Bisericii Medievale fără a intra în situl propriu-zis şi fără a distruge zona protejată.

Sonia BERGER