21 de milioane de lei pentru protejarea Caransebeşului împotriva inundaţiilor 1



Un nou proiect de investiții propus de Administraţia Bazinală de Apă Banat, care vizează apărarea împotriva inundațiilor pentru municipiul Caransebeș, așteaptă finanțarea. Este vorba despre zona Aeroport – Caransebeșul Nou, care era inundată la fiecare ploaie torențială cu debite semnificative.
Investiția are o valoare totală de aproape 21 de milioane de lei și are un termen de finalizare estimat la 38 de luni. Proiectul prevede lucrări pe doi afluenți ai râului Timiș, și anume pâraiele Zlagna și Potoc, am fost informaţi printr-un comunicat emis de Administraţia Bazinală de Apă Banat.
Pe pârâul Potoc, în zona aeroportului, se va realiza o acumulare nepermanentă, care va atenua undele de viitură ce se vor forma în urma precipitațiilor abundente, iar pe pârâul Zlagna se va construi un nod hidrotehnic care va asigura, printr-o conductă, devierea cursului de apă spre râul Sebeș. (M. Doman)


Un gând despre “21 de milioane de lei pentru protejarea Caransebeşului împotriva inundaţiilor

Comentariile sunt închise.