Zonele centrale din Ezeriş şi Soceni, reabilitate


Aşa cum am scris recent în ziarul nostru, în această perioadă, Primăria Ezeriş desfăşoară o serie de activităţi edilitar-gospodăreşti care vizează drumurile din comună şi reabilitarea Dispensarului şi a Căminelor culturale. Primarul Ioan Rusu ne-a mai informat că, în plus, se mai doreşte reabilitarea zonelor centrale din Ezeriş şi din satul aparţinător Soceni, în acest sens fiind alocată din bugetul local suma de 400.000 de lei, adică 200.000 de lei pentru fiecare localitate. În centrul de comună este în curs de amenajare o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, aici urmând să fie amplasate o parcare cu 40 de locuri, un loc de joacă pentru copii şi o fântână, un plus fiind dat de introducerea iluminatului public.

În ceea ce priveşte satul aparţinător Soceni, în centrul acestuia va fi construită o scenă în aer liber, o parcare şi o fântână, şi aici fiind introdus iluminatul public. Primarul Ioan Rusu speră ca cele două obiective să fie gata până la rugile celor două localităţi, care vor avea loc în luna iunie, sau, în cel mai rău caz, lucrările să se încheie la începutul lunii iulie.

Mădălina DOMAN