Vestitorul primăverii


Un fir de iarbă s-a înălțat trufaș din pământul dezmorțit de razele soarelui atât de mult așteptate. Mergeam pe drum și m-am împiedicat de el. L-am privit surprinsă de îndrăzneala lui de a-mi sta în cale, pe urmă i-am zâmbit, căci am înțeles. Primăvara a sosit.

Am mai făcut câțiva pași, lăsând vestitorul primăverii în urmă, și am simțit că zâna cea plăpândă și firavă a anului ne-a adus un vânt cald, care a început să adie peste natura încă amorțită.

Am aruncat privirea în jur și am observat că mantia albă a iernii, până mai ieri intactă, acum este zdrențuită. Zăpada se topește văzând cu ochii. Gheața de pe pâraiele cu apă cristalină și rece a dispărut. Soarele răsare pe cerul senin și mângâie cu razele calde prima floare vestitoare a primăverii, ghiocelul. Mângâiat de soare, ghiocelul se răsfață, unduindu-și tulpina în adierea lină a vântului.

Această zână bună, primăvara, ne-a adus bucurie, lumină și culoare. Câmpiile și dealurile au înverzit, iar pomii se pregătesc să înflorească.

Natura s-a trezit la viață, gândacii și gâzele stau la soare, iar fluturii zboară de colo-colo, dezmorțindu-și trupurile. Florile multicolore și-au desfăcut petalele, împrăștiind în aer un miros adormitor.

La marginea satului se află un copac bătrân și foarte înalt. Au mai fost mulți, dar încetul cu încetul, din cauza furtunilor, ceilalți frați ai săi s-au nimicit unul câte unul, iar el a rămas singur. Acum își oblojește rănile, iar mugurii săi prind viață.

Păsările călătoare s-au întors la cuiburile lor, pe care le repară făcând gălăgie mare. Din tufișuri răzbate cântecul inegalabil al privighetorii, iar ciocârlia cântă veselă din înaltul cerului.

Copacii verzi au uitat acum de zilele triste de iarnă.

Așa cum natura se trezește la viață, la fel și oamenii se însuflețesc în acest sfânt anotimp. Bucuria cuprinde totul. Ciobanii își scot turmele la păscut pe pășunile întinse, iar mielușeii zburdă prin iarba verde. Gospodarii trebăluiesc în curțile și casele lor, ca niște furnici. Ogoarele răsună de zgomotul tractoarelor.

Plină de lumină și flori, Zâna Primăvară împarte bucurie și culoare. Toată natura este veselă și se bucură că primăvara a sosit.

Și când stai să te gândești că totul a început cu un firav fir de verdeață…

Andrada Sînziana KESZEG

Clasa a V-a, Școala Gimnazială Nr. 3 Oțelu Roșu