Una peste alta, e bine…


CS Vladimirescu 2003 – FC Caransebeş 0-0

La sfârşitul săptămânii trecute s-a dat startul în ediţia 2012-2013 a Ligii a III-a, în cadrul căreia, în prima etapă a Seriei a IV-a, FC Caransebeş a jucat în deplasare, la Vladimirescu 2003.

În primele secunde ale jocului, Bâldea a trimis o pasă de 40 de metri, central, care a făcut şah-mat apărarea arădeană, Bârsan a recepţionat-o, a pătruns şi a tras puternic din marginea careului, însă portarul gazdelor, Mitrea, a prins.

În minutul 16, gugulanii au beneficiat de o lovitură liberă de la 30 de metri lateral-stânga, pe care a executat-o puternic Suru, reluarea cu capul, din 8 metri, a lui Staicu, ducându-se puţin peste poartă. Peste niciun minut, Staicu a fost faultat de Petrescu, la marginea careului arădean, lovitura liberă executată bine de Suru fiind respinsă cu greutate, de lângă bară, de tânărul Mitrea.

În minutul 24, Suru a bătut rapid o lovitură liberă dictată de Adrian Suta la centrul terenului, mingea a ajuns la Bârsan, al cărui şut bun, din careu, a fost respins cu dificultate de Mitrea.

Prima repriză s-a încheiat cu o ratare a gazdelor, sau mai bine-zis cu o intervenţie bună a lui Cioloca, portarul gugulan scoţând de sub transversală şutul de la 14 metri al lui Ştefan.

Şi partea a doua a meciului, gugulanii au început-o tot la cârma jocului. În minutul 50, Petrescu i-a pus o talpă în faţă lui Văcărescu, lovitura liberă de la 17 metri, executată excelent de Bârsan, fiind scoasă în ultimul moment din vinclu de Mitrea. În minutul 57, Şandru a scăpat pe dreapta şi a tras de la 14 metri, însă Albert s-a aruncat în faţa balonului şi a deviat în corner.

Încet, încet, gazdele au echilibrat jocul, aflat, până atunci, la discreţia gugulanilor. În minutul 67, Sighete l-a angajat bine din adâncime, pe dreapta, pe Ban, însă şutul din alergare al acestuia, din marginea careului, a trecut la câţiva centimetri de bara din dreapta porţii lui Cioloca. Goal-keeper-ul gugulan a mai avut o intervenţie bună în minutul 76, când a respins cu piciorul şutul bun, din careu, trimis puternic, pe jos, de Ştefan.

În minutul 77, oaspeţii şi-au trecut în cont cea mai mare ocazie de a înscrie, după o fază în care Văcărescu a driblat tot ce i-a ieşit în cale, fiind deposedat abia la marginea careului arădean, mingea a ajuns la Bâldea, care nu a stat mult pe gânduri şi a tras de la 25 de metri, balonul lovind bara laterală, în apropierea vinclului porţii lui Mitrea.

Mai multe amănunte referitoare la meciul de sâmbătă puteţi citi în ediţia tipărită a ziarului nostru, care va apărea joi, 6 septembrie.