„Tinerii politicieni” de la „Traian Doda” s-au dat în spectacol


Un nou eveniment cultural dedicat promovării artei dramatice s-a derulat joi, 2 martie, la Caransebeş, când Trupa de teatru a Colegiului Național „Traian Doda” a pus în scenă comedia „Escu”, o adaptare după Tudor Mușatescu. Manifestarea artistică a fost găzduită de sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru”, care a fost luată cu asalt de gugulanii iubitori de teatru și umor de calitate.

Publicată în anul 1933 și concepută ca o continuare a piesei „Titanic Vals”, comedia „Escu” se dovedește extrem de actuală, iar personajul principal încă „coexistă” și astăzi printre noi. Este vorba despre Decebal Necșulescu, un deputat fără vocația politicii, caraghios și oportunist, devenit prin șantaj ministru şi, ulterior, preşedinte de partid. Pe parcursul piesei, Guvernul, cu primul-ministru în frunte, cu miniştrii în coadă, cu damele voalate la mijloc, cu „manevre” oculte în cabinete cu legi strâmbe, în birouri cu intrigi grosolane de culise şi lovituri politice la ore târzii, este prezentat direct, cu ironie, fără menajamente, cu tot cortegiul său tradiţional de inși a căror unică ambiție este de „a se ajunge” prin orice mijloace. Deznodământul a fost unul neașpteptat și de neconceput pentru toate aceste personaje parvenite…

Distribuția reprezentației teatrale i-a consemnat pe tinerii actori Andu Suciu, Bogdan Gașpar, Alex Hertila, Daniel Marcu, Kitty Galescu, Miv Vladu Berneanțu, Georgi Pepa, Roberto Ionescu, Rareș Deteșan, Andrada Călțun, Dan Lazăr, Robert Svaia, Cristian Palciuc și Sebastian Bolbotină.

În prestația lor, elevii caransebeșeni și-au demonstrat talentul artistic, au avut expresivitate și atitudine scenică, reuşind să impresioneze asistenţa numeroasă, care i-a răsplătit la final cu ropote de aplauze, preț de mai multe minute.

Am fost emoționată la începutul piesei, însă, pe parcurs, mi-am intrat în rol, l-am simțit, iar la final am fost deosebit de fericită. Sper să continui să joc, este foarte plăcut să lucrezi în această echipă minunată!”, ne-a spus după căderea cortinei tânăra artistă Kitty Galescu.

Îmi place să intru în pielea personajelor interpretate și să experimentez, prin intermediul rolurilor, diverse perioade de timp din trecut. Doresc să continui pe drumul teatrului, pentru că simt că a răsărit în sufletul meu o dragoste deosebită față de această artă”, a declarat şi Alex Hertila.

A fost o onoare pentru mine, dar și o plăcere, să pun intrigi între membri partidului. Dacă înaintea piesei am fost puțin emoționată, odată ce am pășit pe scenă și am luat contact cu atmosfera, am început să îmi dau drumul, să mă simt în largul meu și să joc cât mai natural”, a adăugat eleva Georgi Pepa, interpreta personajului Nina.

Trupa de teatru de la Colegiul Național «Traian Doda» există pentru că ne propunem să facem și altceva decât lucruri obișnuite, dar și datorită dragostei elevilor noștri față de această frumoasă artă, iar unii dintre ei au ajuns chiar să urmeze facultăți de profil. Doresc să le mulțumesc tuturor pentru implicarea de care au dat dovadă pe scenă, dar și publicului, pentru că ne-a susținut și pentru că ne-a fost alături!”, a declarat coordonatorul tinerilor actori, prof. Mihaela Muntean.

De precizat că Trupa de teatru a Colegiului Naţional „Traian Doda” din Caransebeş prezintă cu regularitate diverse piese publicului iubitor al artei dramaturgice încă din urmă cu trei ani. Astfel, în repertoriul elevilor figurează reprezentaţii ca „Iată femeia pe care o iubesc”, o dramă după Camil Petrescu, „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, sau „Titanic Vals”, de Tudor Mușatescu.

Vasi POPESCU