Get Adobe Flash player

vioara

Efta Botoca

Lăutari de altădată

Efta Botoca

Pasiunea pentru muzică este cunoscută în Banatul timişean ca o preocupare permanentă, încă din vremuri străvechi. Se poate vorbi de un adevărat climat muzical, specific bănăţean. Cei care au întreţinut de-a lungul vremurilor acest climat au fost muzicanţii ţărani. Ei au cultivat şi păstrat muzica populară, nu ca pe o simplă îndeletnicire profesională, ci au cântat din pasiune la nunţi, botezuri, petreceri, onomastici, rugi, hore, baluri. O caracteristică generală a vechilor muzicanţi bănăţeni a fost darul, dar şi meritul lor de a şti să transmită, în cea mai veritabilă formă, creaţia muzicală a ţăranilor noştri, ei înşişi fiind ţărani. Primul lăutar cunoscut în Jebel, dar şi cel mai vestit în acea perioadă, a fost ţăranul Ioan Stoia, poreclit Boghici (1889-1944). Un alt lăutar născut în Jebel, în anul 1895, şi decedat în 1969, a fost Ion Laica.

Cel mai important lăutar, cel care a scos la iveală multe din melodiile specifice repertoriului instrumental vechi din Jebel şi din satele din jur, a fost însă renumitul violonist Efta Botoca. El s-a născut la 23 septembrie 1925, în localitatea Jebel, din părinţii Petru şi Icoane Botoca, de profesie agricultori. A mai avut doi fraţi mai mici, Aurel şi Petru. Efta Botoca şi-a petrecut copilăria şi câţiva ani ai tinereţii în Jebel. De mic a îndrăgit vioara. Unchiul Nicolae, care a fost căsătorit în Unip, venind odată în vizită la fraţii din Jebel, a adus şi vioara cu el. Copilul Efta nu s-a mai dezlipit de lângă ea. Şi-ar fi dorit şi el una, dar de unde bani?! Tata Petru, care era ţaran sărac – cu puţin pământ –, mai lucra din când în când la moara şi presa de ulei din localitatea Liebling, alături de fratele Nicolae. Până una-alta, micuţul Efta cânta din beţe suprapuse, imitând vioara şi arcuşul. Aceste beţe au fost înlocuite cu tulpini de porumb (tulei), pe care le-a scrijelit înte-un anume fel şi scoteau un scârţâit. Continuă să citești

Traducere