Sunt soluţii pentru finanţarea spitalelor cărăşene!


La sfârşitul săptămânii trecute, la Caransebeş a avut loc o întâlnire cu principalii factori din Sănătatea cărăşeană, la care au participat şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi, precum şi cei doi parlamentari medici din Caraş-Severin, senatorul Iosif Secăşan şi deputatul Dan-Laurenţiu Tocuţ. La finalul întrevederii, oaspetele a declarat că, şi în cazul în care rectificarea bugetară nu va aduce fonduri suplimentare pentru CNAS, se vor găsi totuşi soluţii pentru finanţarea spitalelor din Caraş-Severin.

„Dacă nu vor exista posibilităţi bugetare, va trebui să vedem în interiorul actualului buget cum prioritizăm lucrurile. Trebuie găsite resurse suplimentare la toate spitalele din Caraş-Severin, unele dintre acestea având şi o situaţie mai aparte, în sensul că au o pondere foarte mare a cheltuielilor de personal, de aproape sută la sută, iar spre finalul anului vom găsi soluţii“, a spus Cristian Buşoi. Prezent la întâlnire, primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela, a spus că noua mentalitate a conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate reprezintă un pas înainte şi o garanţie pentru bunul mers al domeniului sanitar.„Deja se întâmplă lucruri bune, arieratele istorice din sistem încep să fie rezolvate de noua conducere a Casei, iar, în timp, după ce se vor repara geamurile sparte, se va schimba şi mobila“, a declarat Marcel Vela.

Sonia BERGER