Ştrandul din Caransebeş va avea bazin de înot



Consilierii locali caransebeşeni au aprobat recent, în şedinţă extraordinară, proiectul de hotărâre privind dezmembrarea în două loturi a terenului de 19.171 mp, unul în suprafaţă de 11.665 mp, și altul de 7.506 mp, proprietatea municipiului, domeniul public, în vederea realizării unui bazin de înot acoperit, didactic şi de agrement, prin Compania Naţională de Investiţii. Bazinul ar urma să fie construit în incinta actualului Ştrand al Tineretului din Teiuş, pe terenul în suprafaţă de 7.506 mp, în fostul loc în care se organizau Serbările Verii şi unde administraţia locală a amenajat un teren de volei pe plajă.
Conform reprezentanţilor Companiei Naționale de Investiții, la baza conceptului clădirii propuse prin proiect a stat generarea unei cantități cât mai mari de energie din surse regenerabile, dar și un impact cât mai mic pentru mediu, atât pentru perioada de execuție, cât mai ales pentru perioada de exploatare.
„Acoperișul clădirii este plan, înclinat față de orizontală, și decentrat, pentru a oferi o suprafață cât mai mare pe care să se poată așeza, în mod sustenabil, cât mai multe panouri, termice și fotovoltaice. Clădirea va fi amplasată astfel încât tot timpul acoperișul să fie orientat către sud, pentru a putea beneficia de aportul maxim al soarelui. Terenurile ce vor fi puse la dispoziție trebuie să asigure această posibilitate, altfel consumurile de energie vor crește semnificativ. Noul bazin de înot va avea dimensiunea de 25×15,4 metri, va fi prevăzut cu şase culoare și va avea o adâncime de 1,8 metri, iar în zona etajului va beneficia și de gradene pentru spectatori, cu o capacitate de 124 de locuri, o sală de forță și una pentru gimnastică aerobică, dar și vestiare pentru public și antrenori. Au fost prevăzute și 40 de locuri de parcare, din care patru pentru persoane cu dizabilități și două pentru microbuze”, notează cei de la CNI despre proiect.
Investiția se ridică la aproape 30 de milioane de lei.
Bianca METEŞ