La sfârşitul acestei săptămâni, mai precis în zilele de 31 ianuarie şi 1 februarie, Sala Polivalentă „Victoria” din cartierul Pipirig va găzdui, în premieră, competiţia sportivă „Stelele Banatului”, dedicată fostelor glorii fotbalistice din această parte a ţării. Datorită faptului că până acum organizatorii acţiunii nu dispuneau de un spaţiu adecvat, primele două ediţii ale întrecerii s-au desfăşurat la „Polivalenta” reşiţeană, însă anul acesta, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local, „Stelele” vor străluci în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului. „Aveam o datorie morală faţă de oraşul unde mi-am desfăşurat activitatea ca fotbalist. Tocmai de aceea, ediţia din acest an urmează să aibă loc la Caransebeş. Am invitat şi în acest an foşti fotbalişti din Timişoara, Lugoj, Oţelu Roşu, Moldova Nouă, Reşiţa, Bocşa, Anina, însă vor veni şi din Hunedoara şi din Arad“, a declarat Dan Avram, principalul organizator al competiţiei.
În prima zi, sâmbătă, 31 ianuarie, meciurile vor începe la ora 9, iar în jurul orei 12 este programată prezentarea echipelor, în prezenţa oficialităţilor locale. În data de 1 februarie, de la ora 10, sunt programate semifinalele şi finala, urmând să aibă loc şi o partidă specială, între o echipă alcătuită din fotbalişti bănăţeni care au jucat în Naţionala României şi o selecţionată alcătuită din componenţi ai formaţiilor participante la turneu.
„Am vorbit şi cu Mariana Chivu despre posibilitatea ca Cristi Chivu să fie prezent la festivitatea de premiere. Sper din tot sufletul ca el să fie prezent la «Stelele Banatului», chiar dacă nu va juca“, a mai spus Dan Avram.