Speranţe şi ajutor pentru Iasmina


În pragul zilei de 1 Iunie, copiii şi elevii de la toate unităţile de învăţământ din Caransebeş, printr-o mobilizare exemplară, au participat la o acţiune umanitară menită să strângă fonduri necesare pentru o intervenţie chirurgicală de transplant de măduvă la care trebuie să fie supusă Iasmina, o fetiţă de numai 3 ani, bolnavă de leucemie. Timp de patru zile, sute de copii de la grădiniţele şi şcolile din municipiu au susţinut programe artistice pe scena Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, dând dovadă de compasiune şi înţelegere pentru suferinţa fetiţei de 3 ani ţintuită pe un pat de spital din Timişoara. Conform prof. Mariana Ionescu, preşedinta Organizaţiei pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare, unul dintre organizatorii acţiunii umanitare desfăşurate sub genericul Festivalul „Copii pentru copii”, sumele obţinute din vânzarea biletelor intră în contul deschis la Banca Transilvania pe numele Iasminei, o fetiţă prea mică pentru a putea să înţeleagă acum eforturile făcute la nivelul municipiului pentru salvarea vieţii ei. „Boala gravă de care suferă Iasmina necesită un tratament costisitor. Tocmai de aceea am organizat acest festival cultural-artistic. Acţiunea a fost una deosebită, pentru că ne-a mişcat pe toţi. Pe această cale, ţin să le mulţumesc foarte mult copiilor, părinţilor lor, cadrelor didactice, domnului primar Marcel Vela, domnului director al Casei de Cultură, Ioan Cojocariu, domnului director al Muzeului, Adrian Ardeţ, şi tuturor celor care au contribuit, din puţinul lor, la completarea sumei dătătoare de viaţă”, a mai spus Mariana Ionescu.

În urma acţiunii umanitare a fost strânsă suma de 10.700 de lei, respectiv 2.400 de euro. O sumă impresionantă, dar insuficientă, totuşi. Pentru operaţia la care Iasmina va fi supusă la o clinică specializată din Szeged, Ungaria, cheltuielile se ridică la 20.000 de euro. În aceste condiţii, executivul Primăriei şi directorii unităţilor de învăţământ vor avea o întâlnire în cadrul căreia se vor căuta şi alte soluţii pentru completarea sumei necesare.

Festivalul „Copii pentru copii” a fost organizat de Primăria Caransebeş, Casa de Cultură „George Suru”, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă şi Organizaţia pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare. Iasmina mulţumeşte pe această cale copiilor, cadrelor didactice şi organizatorilor, dar să nu uităm că ea are în continuare nevoie de ajutorul nostru!

CONT: RO69BTRL01101201C64955XX

DESCHIS LA BANCA TRANSILVANIA PE NUMELE CRISTESCU IASMINA-SORINA.

Carmen SENCO