Slujire şi dăruire în Parohia Maciova


,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”

(Matei 22, 39)

În seara zilei de duminică, 16 iulie, la invitația preotului paroh Ionel Remus Negru de la Parohia Maciova, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, cu participarea tuturor preoților din comuna Constantin Daicoviciu. Astfel, au răspuns invitației Pr. Daniel Cornean, Pr. Aurelian-Petru Jucu de la Parohia Zăgujeni, Pr. Viorel Dumbravă de la Parohia Prisaca, Pr. Alexandru-Florin Ganea de la Parohia Constantin Daicoviciu, Pr. Raul Vasile But de la Parohia Mâtnicu Mare și Pr. Viorel-Sorinel Alexe de la Parohia Peştere.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Alexandru-Florin Ganea de la Parohia Constantin Daicoviciu. Părintele a subliniat în cuvântul său de învățătură importanța vindecării sufletești și trupești prin participarea la Taina Sfântului Maslu, în contextul actual, în care omul este tot mai mult înclinat spre cele materiale, necesare trupului, neglijându-și, însă, sufletul.

În acest context, s-a desfășurat această seară de rugăciune. Banii adunați cu acest prilej vor asigura o masă caldă copiilor proveniți din familiile defavorizate din parohie, urmând, astfel, îndemnului Mântuitorului de a fi în toate slujitori ai tuturor (cf. Marcu 10, 43-44).

Preot Sachelar Ionel Remus NEGRU,

Parohia Maciova