Slatina-Timiş, egala Caransebeşului



Era S Comexim Caransebeş – ACS 2017 Slatina-Timiş 1-1 (0-0)
Stadionul Municipal din Parcul Teiuş a găzduit duminică, 6 octombrie, partida dintre Era S Comexim şi echipa din Slatina-Timiş, contând pentru etapa cu numărul 5 a Ligii a IV-a, Zona Caransebeş.
În prima jumătate de oră, deşi meciul s-a desfăşurat mai mult între cele două careuri, totuşi oaspeţii au lăsat impresia că au legat mai bine jocul, chiar dacă niciuna dintre echipe nu şi-a creat o ocazie cu adevărat importantă de a înscrie. Prima situaţie iminentă de gol s-a consemnat abia în minutul 35, când Neagu a luat o acţiune pe cont propriu pe aripa dreaptă şi, deşi talonat de Mateaş, a intrat în careu şi a şutat puternic de la 8 metri, însă portarul caransebeşean Stioapa a reuşit să respingă în corner.
Oaspeţii au şi reuşit să trimită mingea în plasa celor de la Era, prin Linţu, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Ultima fază notabilă a primei reprize şi-au trecut-o în cont tot oaspeţii, în minutul 44, la o lovitură liberă de la 25 de metri acordată pentru un fault al lui Brânzan asupra lui Neagu, care a şi executat-o, însă mingea a trecut la câţiva centimetri de vinclul porţii apărate de Stioapa.
Tot cei de la Slatina-Timiş au deschis seria ocaziilor şi în partea a doua, când, în minutul 60, acelaşi Neagu a fost angajat în adâncime de Moise Belciu, însă Stioapa a ieşit la marginea careului şi a pus „capac”, ca la baschet, încercării atacantului oaspete de a-l loba. Neagu şi-a mai trecut în cont o ocazie în minutul 63, când a executat o lovitură liberă obţinută tot de el la 25 de metri lateral stânga, însă mingea trimisă direct pe poartă, la colţul scurt, a fost deviată în corner de Stioapa.
Gazdele au avut prima ocazie mai sănătoasă abia în minutul 71, când antrenorul Puiu, intrat în teren să revitalizeze jocul elevilor săi, a şutat cu sete de la 30 de metri, însă a făcut-o pe centrul porţii, iar Marian Belciu a reţinut.
În minutul 87, acelaşi Puiu a fost faultat de Ivanici la 25 de metri lateral dreapta, Arnăut a executat înalt, iar Belciu a respins, din vinclu, în corner. Lovitura de colţ a fost bătută tot de Arnăut, mingea a fost deviată în bara transversală, a revenit în teren, iar Puiu, de la 6 metri, a împins-o în poartă, deschizând scorul.
Egalarea s-a produs în cel de al treilea din cele cinci minute de prelungire dictate de Petru Hamza, când Neagu a făcut o fază rapidă pe dreapta, a centrat pe jos în careu, iar Imbre, de la 8 metri, a deviat balonul în plasă.
Era S Comexim Caransebeş: D. Stioapa, C. Nemeş, G. Mateaş, A. Ivanici, S. Radu (min. 58, M. Puiu), L. Arnăut, P. Panduru, P. Brânzan (67, C. Matei), L. Cut, F. Olariu, N. Birăescu (74, O. Covaciu); rezerve: M. Matei, C. Puia, F. Ardelean, V. Marco. Antrenor, Marius Puiu.
ACS 2017 Slatina-Timiş: Marian Belciu, Gh. Carîmb, I. Paulescu, N. Imbre, D. Radu, F. Todor (46, Al. Bunea), Moise Belciu, A. Neagu, P. Isac, A. Oprea, Gh. Linţu; rezerve: D. Buzan, I. Vela, D. Paulescu. Antrenor, Adrian Neagu.
A arbitrat la centru Petru Hamza (Caransebeş), asistat la cele două linii de Ioan Humiţa (Armeniş) şi Răzvan Toader (Oţelu Roşu).
Observatori: Sorin Costachi (Caransebeş) şi Valentin Vărzan (Oţelu Roşu).
Sorin ROGOZ