Silviu Hurduzeu, cel mai nou Cetăţean de Onoare al comunei Constantin Daicoviciu



Duminică, 6 septembrie, satul Mâtnicu Mare, aparţinător comunei Constantin Daicoviciu, a găzduit două evenimente. În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, primarul Daniel Boambeş a punctat câteva dintre realizările administraţiei locale din ultimii patru ani, după care i-a acordat oaspetelui titlul de Cetăţean de Onoare al comunei.
„Bineînţeles că, în afară de toate lucrurile importante pe care le-am făcut pentru comuna noastră, mai avem şi alte proiecte finanţate din fonduri europene sau din bugetul local, pe care dorim să le implementăm. Echipa de la Primărie, căreia ţin să-i mulţumesc, lucrează pentru obţinerea finanţării proiectului de alimentare cu gaz a tuturor localităţilor comunei, pentru amenajarea trotuarelor din satele aparţinătoare, precum şi a parcărilor aferente instituţiilor publice. Avem nevoie de dumneavoastră pentru a le continua. Nu pot, însă, să uit că, de fiecare dată când am accesat aceste proiecte, am avut în spate o echipă puternică, o echipă care ne-a sprijinit necondiţionat pentru a obţine finanţările şi autorizaţiile necesare. Este prezent printre noi, azi, unul dintre oamenii care ne-au ajutat întotdeauna, în implementarea tuturor proiectelor realizate, aflate în execuţie sau care urmează să fie finanţate. Tocmai de aceea, prin Hotărârea de Consiliu Local din 17 mai, i-am conferit titlul de Cetăţean de Onoare dlui Silviu Hurduzeu, pentru merite deosebite în creşterea prestigiului şi renumele comunei Constantin Daicoviciu”, a spus primarul Daniel Boambeş.
După ce a mulţumit edilului şi Consiliului Local pentru distincţia acordată, preşedintele Consiliului Judeţean le-a vorbit celor prezenţi despre cele două Drumuri judeţene din comună, dar le-a adresat şi câteva cuvinte de suflet, ocolind subiectele politice.
Cel de al doilea eveniment a fost inaugurarea terenului sintetic de minifotbal din Mâtnicu Mare, care a găzduit un meci demonstrativ în care s-au confruntat două echipe locale.
Mădălina DOMAN