Artă – da, haine vechi, ba!


În şedinţa de la sfârşitul lunii trecute, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre prin care se interzice comercializarea produselor second hand în Centrul civic al municipiului Caransebeş. Astfel, proprietarul magazinului din zona centrală are la dispoziţie un termen de patru luni, pentru a-şi găsi un alt spaţiu, decizia aleşilor urmând să intre în vigoare de la ianuarie 2015. Excepţie de la respectiva hotărâre de consiliu local fac anticariatele şi magazinele care comercializează obiecte vechi de artă.

Conform declaraţiilor primarului municipiului, Marcel Vela, Centrul civic, unde îşi desfăşoară activitatea Casa de Cultură „George Suru”, Episcopia Caransebeş, o grădiniţă, mai multe farmacii, cofetării şi cafenele, se doreşte a fi un loc de promenadă, pe care s-au amenajat terase sezoniere, dar şi unul în care spaţiile disponibile să poată fi închiriate ca sedii şi birouri de societăţi comerciale sau alte instituţii. (B. Naum)