Scandalul Organigramei în Consiliul Local Caransebeş



Şedinţa ordinară de luni, 22 iulie, a Consiliului Local Caransebeş a fost, probabil, cea mai aprinsă a acestui for, cel puţin din ultimii 30 de ani.
Disputele au început încă de la anunţarea ordinii de zi, atunci când primarul Felix Borcean a propus trei proiecte suplimentare, unul privind rectificarea bugetului local, altul referitor la o serie de lucrări executate la Ştrandul Municipal de Serviciul Public de Întreţinere şi Reabilitare, însă cel mai controversat a fost acela prin care edilul Caransebeşului urmărea să treacă noua Organigramă a Aparatului de specialitate al primarului.
Consilierii liberali, în număr de şapte, nu s-ar fi putut opune adoptării proiectului de hotărâre, social-democraţii având superioritate numerică, ei fiind opt, aşa că au invocat faptul că proiectul primarului nu a fost avizat de Comisia de specialitate nr. 5, deoarece preşedintele acesteia nu a convocat întrunirea ei, şi prin urmare nu poate figura pe ordinea de zi, în aceeaşi situaţie fiind şi proiectul de hotărâre referitor la ştrand.
După o adevărată ceartă purtată între Felix Borcean, preşedintele de şedinţă Vasile Rafa şi secretarul Primăriei, Ana Bratu, aceştia din urmă susţinând că proiectul de hotărâre nu întruneşte condiţiile legale pentru a fi pus pe ordinea de zi, într-un final s-a luat decizia ca membrii acestei comisii să se întrunească pe loc, pentru a aviza sau a respinge iniţiativa primarului, sens în care s-a luat o pauză de 15 minute.
După acest interval, în Aula „1 Decembrie 1918” s-au întors doar consilierii PSD, liberalii părăsind în bloc clădirea Primăriei. În aceste condiţii, s-a pus problema dacă şedinţa poate continua sau nu, răspunsul secretarului Ana Bratu fiind negativ, deoarece nu este întrunit cvorumul de jumătate plus unu dintre consilieri. Văzând că se doreşte continuarea şedinţei, Ana Bratu i-a avertizat pe social-democraţi şi pe primarul Felix Borcean că, orice hotărâre se va lua, ea va fi nelegală. În plus, liderul consilierilor PSD, Florin Bogdea, a ţinut să menţioneze răspicat că „Plecarea liberalilor reprezintă o fugă din faţa cetăţenilor”.
S-a mai încercat convocarea unei şedinţe extraordinare, în interval de jumătate de oră, dar cum şi această variantă a căzut, s-a hotărât ca aceasta să aibă loc în dimineaţa zilei de marţi, 23 iulie.
Nici şedinţa extraordinară anunţată pentru marţi dimineaţă nu a avut mai mulţi sorţi de izbândă să se ţină, deoarece, deşi la ora stabilită liberalii erau în formulă aproape completă, de nouă, iar social-democraţii în număr de opt, secretarul Primăriei, Ana Bratu, a anunţat că, cu toate că s-au întrunit Comisiile de specialitate şi au fost avizate proiectele, nu există ordine de zi, deoarece Felix Borcean nu a semnat convocatorul pentru această şedinţă.
Motivul invocat de primar a fost acela că de pe ordinea de zi a şedinţei precedente, din 22 iulie, s-au scos câteva puncte, respectiv acelea care, conform Anei Bratu, nu aveau caracter de urgenţă, aşa că, după doar cinci minute, edilul Caransebeşului a părăsit Aula „1 Decembrie 1918”, declarând că, în aceste condiţii, şedinţa nu mai are rost.
După alte câteva minute în care au purtat discuţii cu colegii lor de la PNL, s-au retras şi consilierii PSD. Rămaşi singuri în sală, liberalii au vrut să convoace ei o nouă şedinţă extraordinară, peste o oră, aşa cum intenţionaseră cu o zi înainte social-democraţii, dar, ca şi aceştia, în cele din urmă au renunţat când au înţeles că aceasta nu se poate ţine din cauza lipsei de cvorum, adică de jumătate plus unu dintre consilieri, numărul necesar fiind de zece, în timp ce ei erau doar nouă.
Sonia BERGER