Aur şi argint caransebeșean la „Cupa Drobeta”


Municipiul Drobeta Turnu Severin a găzduit sâmbătă, 29 august, competiția internațională de judo dotată cu „Cupa Drobeta”, eveniment la care au participat 600 de judokani din opt ţări.

Printre sportivii de la Clubul Energetica din Caransebeș care au obţinut rezultate meritorii s-au numărat tinerii Alexandru Chicin și Patricia Nestor. Alexandru Chicin, care se pregătește în oraşul care găzduit întrecerea, a concurat la categoria de greutate 50 kg, dar la două categorii de vârstă, obținând locul întâi la U 16 și clasându-se al doilea la U 18. La categoria 36 kg, Patricia Nestor a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere.

Alexandru Chicin a participat la această competiție cu sprijinul omului de afaceri Ion Pietraru, care i-a sponsorizat deplasarea. (S. Rogoz)