Săracul județ bogat Caraș-Severin



După 30 de ani de democrație, una dintre cele mai bogate zone ale țării a fost adusă în pragul sărăciei de cei care au condus-o în toată această perioadă. Într-un județ în care natura a fost extrem de darnică, oamenii puși să-l conducă au fost extrem de lacomi.
Aici au înflorit afacerile baronilor locali și jaful organizat care a umplut conturile politicienilor pentru care singurul obiectiv a fost îmbogățirea proprie. Cu cât lor le-au crescut vilele și conturile în bănci, cu atât cărășenilor le-a scăzut bunăstarea și le-au crescut nevoile.
Dacă în anii ‘70, Caraș-Severinul ajunsese la aproape 400 de mii de locuitori, în prezent populația aproape că s-a înjumătățit. Rata șomajului este și astăzi peste 3 la sută, într-o zonă a țării unde județele vecine nu au forță de muncă suficientă pentru marii investitori. Doar județul nostru a fost ocolit de aceștia, din cauza baronilor din fruntea județului, care le-au cerut taxe de protecție ca să poată să investească aici.
În lipsa locurilor de muncă, oamenii au fost nevoiți să ia drumul pribegiei. Cei mai mulți au plecat în străinătate, unde muncesc pe brânci ca să-și întrețină familiile rămase acasă. Vin și aduc anual mii sau zeci de mii de euro. Plătesc taxe și impozite într-un județ care nu le mai oferă nimic, decât mizerie, drumuri proaste, instituții căpușate, spitale sub limita decenței și așa mai departe. Oamenii aceștia au sufletul sfâșiat de boala pribegiei. Își văd copiii și părinții la câteva luni sau chiar la câțiva ani. Durerea lor e și mai mare atunci când vin acasă și văd că lucrurile nu se schimbă sau se schimbă foarte greu, în foarte puține locuri, doar acolo unde a dat Dumnezeu un primar care se luptă pentru binele comunității.
Județul, însă, bate pasul pe loc, în ciuda faptului că este așezat în una dintre cele mai bogate și frumoase zone ale acestei țări. Dovada frumuseților și bogăției sunt sutele de mii de turiști români și străini care vin în fiecare an să admire acest județ.
De la celebra cascadă Bigăr până la mai puțin cunoscutele sate din Clisură, toate sunt destinații extrem de căutate. Toți sunt încântați de ceea ce ne-a dat Dumnezeu, de oamenii pe care îi găsesc aici, însă pleacă mai mereu cu un gust amar din cauza drumurilor proaste, a lipsei unei infrastructuri turistice decente, a dezinteresului administrațiilor județene pentru tradiție, istorie și prezent.
Oricine ajunge în Băile Herculane, de exemplu, nu poate înțelege cum o astfel de stațiune este lăsată de către autoritățile județene și naționale în voia sorții. Și exemplele de acest fel pot continua, peste tot pe unde ajung turiștii.
Cât timp o să mai vină și acești oameni, până când vor mai aduce bani în Caraș-Severin, dacă mereu, pentru a ajunge la peisajele mirifice pe care natura le-a creat, trebuie să suporte dezastrul pe care administrațiile îl întrețin? Dacă nu vom înțelege că asta e calea noastră și că putem să trăim din frumosul ce Dumnezeu l-a lăsat aici, că asta e bogăția noastră și că generații întregi putem să trăim foarte bine din ce ne-a dat natura, ne putem trezi la un moment dat că oamenii o să ne ocolească și că nici această resursă nu ne va mai fi suficientă ca să ne revenim.
Trebuie să ne deșteptăm și trebuie să-i aducem în fruntea acestui județ pe oamenii care știu și vor să-l facă bine, pe oamenii care vor să-l dezvolte, să-l deschidă și să-l arate lumii în întreaga lui splendoare. Acum e momentul să facem asta! În 27 septembrie, mergeți cu toții la vot și schimbați soarta acestui județ! Acum puteți să-i trimiteți acasă pe cei care nu au făcut destul pentru voi!
Romeo Dunca,
candidatul PNL pentru președinția
Consiliului Județean Caraș-Severin

(PE)