Liga Scriitorilor o premiază pe Ana-Cristina Popescu din Caransebeș



Ca în fiecare an, Liga Scriitorilor din România premiază produsele editoriale ce au văzut lumina tiparului în anul precedent.
Din cele 227 de volume primite pentru jurizare, au fost nominalizate câte trei cărţi pentru fiecare gen literar, iar în final a fost stabilit câștigătorul.
Premiul pentru „Cartea de proză scurtă“ a fost primit de Ana-Cristina Popescu din Caransebeș, pentru volumul „Cercul“, apărut la Editura Info RapArt, Galați, 2021, „pentru farmecul povestirii și firescul cu care creează situații complexe și personaje verosimile, pe care le abordează cu empatie și credibilitate“, după cum au menționat membrii juriului. (M. Doman)