S-a rupt cerul peste gugulani!


Aflat sub avertizare hidrologică, Cod portocaliu, judeţul Caraş-Severin a avut de suferit de pe urma ploilor abundente căzute sâmbătă după-amiaza. Cea mai afectată zonă a fost cea cuprinsă între Caransebeş, Slatina Timiş, Goleţ, unde într-o oră au căzut nu mai puţin de 148 de litri de apă pe metrul pătrat, la care s-au adăugat şuvoaiele de pe versanţi. Aşa se face că în scurt timp au fost afectate aproximativ 300 de gospodării, dintre care numai în localitatea Goleţ 150 de case, iar una s-a prăbuşit, şi au fost evacuate 19 persoane, dintre care trei copii. Mai mult, zece biciclişti au fost daţi dispăruţi, dar, din fericire, ei au fost găsiţi adăpostiţi, iar patru dintre ei au decis să se întoarcă la Gărâna, de unde veniseră. De asemenea, au mai fost afectate 65 de gospodării-anexă, 25 de hectare de teren arabil, 40 de hectare de păşune, stâlpi de curent electric, 15 autoturisme, 12,5 kilometri de reţea de apă potabilă, 11,5 kilometri de canalizare, 55 de fântâni, drumuri judeţene, 3 kilometri de străzi, ziduri de sprijin, poduri, podeţe, şi au murit cinci bovine. În calea lor, puhoaiele au luat din casele oamenilor nenumărate bunuri: frigidere, maşini de spălat, mobilier.

La Oraviţa, acoperişul Bisericii greco-catolice a fost lovit de un fulger, dar intervenţia promptă a pompierilor a împiedicat extinderea focului. Şi la Caransebeş au fost inundate 13 străzi, iar în câteva zeci de cazuri apa a inundat beciurile caselor. Furtuna a rupt copaci care au căzut pe drum la Sadova Veche, Divici, Slatina Timiş şi Bucoşniţa, iar 21 de localităţi au rămas pentru ore bune fără energie electrică.

Comisiile de evaluare a pagubelor produse de inundaţii s-au deplasat în zonele afectate, urmând ca rezultatul final al evaluării să fie făcut public.

Carmen SENCO

Drumul judeţean ce leagă comuna Slatina Timiş de localitatea Gărâna a fost grav afectat în urma precipitaţiilor abundente din ultimele zile. Drumul respectiv a fost distrus, pe mai multe sectoare, devenind impracticabil datorită umflării râului Slatina. Viitura învolburată a afectat atât malurile râului, cât şi şoseaua aflată în imediata vecinătate. Totodată, drumul a fost blocat în urma căderii de stânci de pe versanţi şi de arbori. Datorită acestor evenimente, mai mulţi şoferi au fost nevoiţi să îşi abandoneze autoturismele. La faţa locului au acţionat cu promptitudine lucrători ai Serviciului Judeţean „Salvamont” şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin. Autorităţile au anunţat închiderea drumului ce leagă comuna Slatina Timiş de localitatea Gărâna.

De asemenea, voluntarii din cadrul Fundaţiei „Banatul” din Caransebeş au luat parte cu mijloacele off-road din dotare la acţiunile de identificare a diferitelor probleme rezultate în urma inundaţiilor.

De menţionat şi faptul că, datorită precipitaţiilor abundente din ultimele zile, în jur de 300 de gospodării din trei localităţi din judeţul Caraş-Severin au fost inundate. Astfel, conform unui bilanţ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”, cele mai multe probleme au fost consemnate în localitatea Goleţ, cu 150 de case inundate, în comuna Slatina Timiş au fost afectate 100 de case, iar la Bucoşniţa au fost inundate 40 de gospodării. Din fericire, de această dată, nu au fost înregistrate victime omeneşti.

Liviu DINU