Revelion ca la Eurovision, la Caransebeş 1



Primăria şi Casa de Cultură „George Suru” au pregătit şi anul acesta un program pentru caransebeşenii care au dorit să întâmpine Noul An în aer liber, în Piaţa „General Ioan Dragalina”. Astfel, la ora 22, cei care au ţinut să petreacă revelionul în stradă au urmărit show-ul muzical susţinut de Cally Rocs, după care pe scenă a urcat Ester Peony, solista care a reprezentat România la Eurovision.
La miezul nopţii, cu două minute înainte de trecerea în 2020, primarul Felix Borcean, înconjurat de copii şi de consilieri locali atât de la PNL, cât şi de la PSD, care au desfăcut sticlele de şampanie, a transmis mesajul său de Anul Nou numeroşilor caransebeşeni prezenţi la eveniment: „Intrăm în noul an cu speranţă, vă dorim şi dumneavoastră să aveţi parte de bucurii, de linişte, de un an mai bun, ni-l dorim tot timpul, chiar dacă nu întotdeauna se întâmplă aşa. Lângă mine se află o parte a consilierilor locali, alături de care îmi revine plăcuta misiune de a vă ura «La Mulţi Ani», în pace, linişte şi cu bucurii!”.
După tradiţionalul foc de artificii de la miezul nopţii, sub genericul „Cântec, joc şi voie bună”, Taraful „Olanii” şi invitaţii acestuia au încălzit cu spectacolul lor atmosfera din Piaţa „General Ioan Dragalina”, apoi cei prezenţi au plecat fie spre case, fie spre localurile de unde au venit, pentru a continua petrecerea până dimineaţă.
Bogdan NAUM
Foto: Doru CĂLINA


Un gând despre “Revelion ca la Eurovision, la Caransebeş

Comentariile sunt închise.