Get Adobe Flash player

Felix Borcean: „Consilierii liberali au căzut în capcana întinsă de pesedişti”


În ultima şedinţă din 2019, consilierii locali caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind modificarea structurii existente, completarea şi actualizarea organigramei şi statului de personal din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă, şi revocarea HCL Nr. 228/04.12.2019, care reglementa numărul de paturi din unitatea medicală.
În şedinţă, liderul consilierilor social-democraţi, Florin Bogdea, a propus un amendament, care a şi fost adoptat, în sensul că în spital rămâne numărul de 396 de paturi propus de managerul Adrian Cican, faţă de 388 existente la ora actuală, diferenţa de opt paturi urmând să fie alocată Compartimentului Oftalmologie.
Amendamentul adoptat de consilierii locali survine ca urmare a faptului că, în referatul său, Adrian Cican solicita desfiinţarea acestui compartiment, deoarece, din punct de vedere economico-financiar, înregistrează cheltuieli nerentabile, personalul existent urmând să fie redistribuit, iar în viitorul ambulatoriu să funcţioneze un Cabinet de Oftalmologie cu program de opt ore.
Amendamentul consilierilor locali caransebeşeni, care presupune menţinerea Compartimentului Oftalmologie, suplimentarea cu opt paturi şi a structurii şi personalului aferent, un medic şi asistenţi în plus, trebuie însă să mai treacă un hop, deoarece el are nevoie de avizul Ministerului Sănătăţii, de la Bucureşti, social-democraţii mizând pe lobby-ul pe care ar putea să-l facă colegii lor liberali la Guvern.
Primarul Felix Borcean a declarat, în conferinţa de presă care a urmat şedinţei, că propunerea este interesantă, dar are serioase îndoieli că la minister va fi acceptată suplimentarea de paturi cerută. „Dacă ea nu va fi acceptată, organigrama va rămâne în forma propusă de manager, fără Oftalmologie. Probabil că e «soluţia cea mai de compromis», ca să spun aşa, în momentul de faţă, să arate cumva şi consilierii că le pasă de Oftalmologie. Eu zic că e o capcană a PSD-ului, în care au căzut din nou consilierii liberali. Eu am tăcut, pentru că m-am gândit că propunerea e ciudată. Managerul Adrian Cican le-a explicat, la întâlnirea cu toţi consilierii, că, de 17 ani, nu s-a suplimentat, în nicio unitate spitalicească, numărul de paturi, dar să vedem… În plus, în organigramă, personalul e deja repartizat. Orice propunere, orice amendament al unui consilier pe organigrama spitalului, înseamnă să o reconfigureze complet, adică acele 11 posturi care erau la Oftalmologie, care a fost desfiinţată, să fie aduse din altă parte, astfel încât ar fi afectate şi unele din celelalte compartimente, fiindcă pentru fiecare dintre cabinetele ambulatoriului va exista medicul şi asistentul, acestea au fost luate deja din personalul existent în spital, nici nu s-a mărit, nici nu s-a micşorat. E greu, de aceea data trecută le-am spus că ei nu au ce să umble în organigramă. De aceea, cred că este o capcană. Dar s-ar putea, vorba lui Florin Bogdea, dacă se face lobby şi tot s-au obţinut fondurile din ultimul timp pentru spital, de ce să nu fie o premieră şi să se aprobe suplimentarea, şi atunci toată lumea este mulţumită. Dar rămânem numai cu mulţumirea, fiindcă efectele economice ale menţinerii acelui compartiment vor rămâne şi costurile întreţinerii spitalului vor fi în aceiaşi parametri”, a spus Felix Borcean.
Edilul a mai adăugat că la Oftalmologie există un singur medic, fiind şi acesta un motiv pentru care să funcţioneze doar în ambulatoriu, cu program de opt ore, în acest fel nefiind afectaţi cu nimic pacienţii din Caransebeş, care oricum nu primeau tratamente sau servicii deosebite în cadrul compartimentului, deoarece nu existau posibilităţi în acest sens.
Sonia BERGER

One Response to Felix Borcean: „Consilierii liberali au căzut în capcana întinsă de pesedişti”

Traducere