Revanşa


Muncitorul Reşiţa – FC Caransebeş 2-1

După ce, în urmă cu două săptămâni, formaţia FC Caransebeş s-a impus în Balta Sărată, în faţa reşiţenilor de la Muncitorul, cu scorul de 3-1, sâmbătă, 11 august, gugulanii au jucat returul. Meciul s-a încheiat cu 2-1 pentru gazde, golul caransebeşenilor fiind înscris de Bârsan. A fost o partidă disputată pe parcursul a trei reprize de câte 35 de minute, un bun prilej pentru ambii antrenori de a-i testa pe toţi jucătorii aflaţi în probe. (S. Rogoz)

La sfârşitul săptămânii trecute, sâmbătă, 11 august, pe stadionul din Baza sportivă de la Minda s-a jucat returul amicalului dintre Muncitorul Reşiţa şi formaţia FC Caransebeş, după ce, în urmă cu două săptămâni, gugulanii se impuseseră cu 3-1, în Balta Sărată. De această dată, pentru a-i putea vedea la lucru pe toţi jucătorii aflaţi în probe, oficialii celor două echipe au convenit ca meciul să se dispute pe durata a trei reprize de câte 35 de minute.

Gazdele au dominat începutul de partidă, însă, cu toate acestea, prima fază de poartă a aparţinut caransebeşenilor, şutul lui Suru, din minutul 3, puţin din afata careului, trecând razant cu bara transversală. Reşiţenii au replicat în minutul 7, atunci când Avramovici a pătruns pe stânga şi a tras bine, pe jos, însă Cioloca a reuşit să respingă. Peste două minute, acelaşi Avramovici a reluat cu capul centrarea lui Doană, venită de pe stânga, însă mingea a trecut la o palmă de transversala porţii gugulane.

În minutul 15, la o fază care nu anunţa nimic, Văcărescu a expediat un voleu de la 25 de metri, lateral-dreapta, portarul reşiţean Giurcanu scoţând cu dificultate mingea din vinclu. A fost momentul în care jocul deja se echilibrase, oaspeţii având câteva atacuri soldate cu cornere rămase neconcretizate pe tabela de marcaj.

Spre finalul primei reprize, gazdele au pus din nou presiune pe gugulani. Astfel, în minutul 22, Beică i-a aşezat balonul lui Dobre, torpila acestuia, de la 35 de metri, fiind prinsă de Cioloca. Peste cinci minute, a fost rândul lui Vasiliu să prindă un şut sănătos de la 25 de metri, însă portarul caransebeşean a fost din nou la post. Cu trei minute înainte de prima pauză, Doană a luat o acţiune pe cont propriu pe partea stângă, i-a pasat lui Avramovici, şutul acestuia, din careu, fiind respins în corner de Cioloca. Centrarea care a urmat a fost deviată în bara din stânga a porţii gugulane de către Vasiliu.

Repriza secundă a început cu o fază frumoasă a reşiţenilor, şutul din alergare al nou-intratului Popescu, de la 18 metri, fiind respins de Cioloca. Să spunem că, în partea a doua a jocului, antrenorul gazdelor, Viorel Lolea, a schimbat aproape întreaga echipă, având extrem de mulţi jucători în probe.

În minutul 52, Staicu a pătruns pe stânga, a intrat în careu, însă execuţia sa, pe cvare a vrut-o de efect, a fost prinsă de portarul Gavriş. Peste zece minute, gugulanii au egalat la bare, Dubei expediind cu capul balonul în transversala reşiţeană, după un corner venit de pe dreapta.

Scorul a fost deschis în minutul 64, de către gugulani, Bârsan reluând cu capul o centrare venită de pe dreapta, de la Firoiu. O fază frumoasă s-a petrecut în minutul 67, atunci când Vijulie a prins un şut de toată frumuseţea, de la 25 de metri, portarul reşiţean întrebuinţându-se serios pentru a reţine balonul de lângă bară. Cu un minut mai înainte de cea de a doua pauză, Popescu a fost bine servit de pe dreapta, a pus latul de la 8 metri, însă mingea a lovit stâlpul din stânga al porţii gugulane.

Debutul ultimei părţi a jocului a fost marcat de lovitura de cap a lui Staicu, din minutul 75, Giurcanu scoţând spectaculos de sub bară. De partea cealaltă, în minutul 80, Socaci a avut un reflex de excepţie, atunci când Dobre a reluat din cădere, de la doar 10 metri, centrarea de pe dreapta a lui Vasiliu, tânărul portar caransebeşean respingând, în ultimul moment, cu piciorul.

La faza imediat următoare, Socaci nu a mai fost la fel de inspirat, Vasiliu reuşind să-l învingă cu un şut din afara careului, aducând egalarea. Muncitorul a trecut în avantaj în minutul 92, în urma unui penalty dictat după un fault în suprafaţa de pedeapsă asupra lui Ţimbota, transformat de Doană.

Caransebeşenii puteau egala în minutul 100, atunci când Mariţescu a centrat de pe stânga, Scărlătescu a pus latul la 6 metri, însă mingea a lovit bara.

FC Caransebeş: Cioloca, Firoiu, Dubei, Nemţescu, Costachi, Văcărescu, Suru, Bâldea, Şandru, Staicu, Bârsan; au mai jucat Socaci, Frenţ, Vijulie, Mariţescu, Covăsală, Feneş, Scărlătescu, Liuba. Antrenori: Liviu Achim, Dan Doran.

Muncitorul Reşiţa: Giurcanu, Bobină, Beică, Bârsanu, Ţimbota, Dobre, Vasiliu, Doană, Mihuţescu, Panduru, Avramovici; au mai intrat Gavriş, Mateaş, Crăguia, Firiţeanu, Chitucea, Zgăbei, Popescu, Mihalcea, Rarinca, Sturzu, Cârmaci, Cărăgin, Fara. Antrenori: Viorel Lolea, Adrian Cârjan.

A arbitrat la centru Adrian Baghiu, asistat la cele două linii de George Chitucea şi Dorin Şelep.

Pagină realizată de Sorin ROGOZ