René Fülöp Miller a dus numele Caransebeşului în toate colţurile lumii



În amintirea unor personalităţi care au văzut lumina zilei la Caransebeș, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din municipiu, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“, Forumul Democratic al Germanilor Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa au organizat în data de 17 martie, la muzeul caransebeşean, o acţiune dedicată lui René Fülöp Miller, de la a cărui naştere s-au împlinit 130 de ani.
Acţiunea, la care, pe lângă managerul muzeului, Dacian Rancu, au mai participat Cornel Galescu, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Erwin Josef Ţigla, preşedintele Formului Democratic al Germanilor din judeţ, istoricul şi scriitorul caransebeşean Constantin Brătescu, Ioan Cojocariu, managerul Casei de Cultură „George Suru“, Casian Ruşeţ, secretarul eparhial al Episcopiei Caransebeşului, precum şi editorul şi criticul literar Gheorghe Jurma, se înscrie în proiectul cultural-educaţional lansat de instituţia-gazdă, de a prezenta, lunar, câte o personalitate din zona Banatului Montan.
„Mă simt onorat că pot participa la un eveniment cultural de asemenea anvergură şi vreau să subliniez faptul că este o onoare pentru noi, instituţia Consiliului Judeţean, să susţinem omagierea unei personalităţi de talia lui René Fülöp Miller. Pentru noi, pentru caransebeşeni, este o mândrie să ştim că un om care se pregătise iniţial în domeniul chimiei s-a format ca scriitor şi sociolog, şi chiar scenarist, din câte ştiu, şi consider că este obligaţia noastră să nu uităm nimic din ceea ce face parte din patrimoniul cultural al acestui judeţ“, a spus Cornel Galescu, consilierul personal al preşedintelui Consiliului Judeţean, Romeo Dunca.
La rândul său, Erwin Josef Ţigla a evidenţiat faptul că etnia germană din Caraş-Severin a ţinut să-l onoreze pe René Fülöp Miller printr-un plic ocazional, cu o ştampilă filatelică specială, care a fost aprobată de Federaţia Filatelică din România şi de Poşta Română, întreaga corespondenţă care a plecat în data de 17 martie din Caransebeş fiind obliterată cu ştampila respectivă. „Este şi aceasta o modalitate de a face cunoscută personalitatea lui René Fülöp Miller în lumea largă, fiindcă suntem ferm convinşi că astăzi, din Caransebeş, pleacă corespondenţă pe toate meridianele lumii, iar acest nume, legat de cel al municipiului, va fi văzut de foarte mulţi oameni“, a spus Erwin Josef Ţigla.
Constantin Brătescu a afirmat că, din păcate, René Fülöp Miller este o personalitate astăzi uitată pe nedrept, inclusiv de caransebeşeni, el fiind omagiat cândva, pe o filieră cu adevărat cărturărească, de către membrii familiei Boşcaiu, în revista „Limbă, literatură şi folclor“, de la Reşiţa. „Există şi un manuscris la Arhivele Statului, al prof. Sever Boşcaiu, fost profesor la Şcoala Normală din Caransebeş, care s-a cunoscut foarte bine, în grupul de intelectuali din Caransebeşul deceniilor doi şi trei ale secolului trecut, cu cel pe care îl omagiem astăzi“, a spus acesta, el însuşi fiind, timp de 35 de ani, directorul Serviciului Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale, instituţie care îşi are sediul în cel de al doilea municipiu al judeţului.
În discursul său, Constantin Brătescu a pus accentul pe nucleul familiei Müller, din Caransebeş, din care provenea şi René Fülöp Miller, una cu adânci rădăcini în istoria culturală a acestor locuri, el fiind fiul cunoscutului farmacist Philipp Iakob Müller.
Scriitorul și sociologul René Fülöp Miller s-a născut la Caransebeș, la 17 martie 1891. La 17 ani se înscrie la Universitatea din Viena pentru a studia chimia și farmaceutica, având în vedere faptul că familia sa poseda o farmacie în Caransebeș. În continuare studiază la Berlin, Paris și Lausanne.
După primele încercări literare, pașii îi sunt îndrumați de Stefan Zweig. Popasurile sale în spațiul rusesc, în Statele Unite ale Americii, dar și în Asia Mică sunt de bun augur pentru dezvoltarea personală a scriitorului, conducându-l la scrierea unor lucrări importante din acea perioadă.
A fost reporter la Conferințele de pace din Geneva în anul 1922 și la Lugano în anul 1924. După o ședere la Hollywood în anul 1930, René Fülöp Miller cutreieră mai multe localități din spaţiul european.
În anul 1939 emigrează din Norvegia în SUA, unde în anul 1943 devine cetățean american. Între anii 1950 și 1954 predă în Hanover/New Hampshire din SUA, la Dartmouth College, cultura rusă și sociologia, apoi din anul 1954 până în anul 1962 aceleași materii la Hinter College din New York. În anul 1962 revine la Dartmouth College în calitate de docent. În Hanover/New Hampshire, moare la 7 mai 1963.
A scris și sub pseudonimele Philipp Jakob Müller și René Miller.
Mădălina DOMAN