Radu Paraschivescu, la Caransebeş: „Mi-am propus să scriu şapte romane”



După mai bine de doi ani de la ultima sa prezență aici, vocea plăcută a scriitorului și jurnalistului Radu Paraschivescu s-a auzit din nou la Caransebeș. Prin grija membrilor Clubului „Fărâmituri de lectură cu ceai”, sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” a găzduit, aseară, lansarea celor trei cărți scrise se autor în timpul cât a lipsit de la întâlnirile cu cititorii.
Astfel, publicul prezent în număr mare a trecut pe lângă „Vitrina cu șarlatani” pentru a descoperi un „Recviem vesel pentru tata” și „Acul de aur și ochii Glorianei”. Primul volum „vânează” prostia în maniera în care autorul și-a obișnuit deja fanii. A doua carte este dedicată memoriei tatălui său, datorită căruia scriitorul este „persoana complexă de astăzi”. Ultimul volum este „primul meu roman de aventuri”, după cum s-a exprimat oaspetele municipiului.
La eveniment au fost prezente aproximativ 100 de persoane, cărora Radu Paraschivescu le-a răspuns la întrebări și le-a scris autografe pe cărți.
Christina MECAP