PSD-ul, vot cu inima îndoită în Consiliul Local Caransebeş


La solicitarea viceprimarului Marius Isac şi a grupului liberal, în cursul dimineţii de miercuri, 20 martie, Consiliul Local Caransebeş a fost convocat în şedinţă extraordinară, pe ordinea de zi figurând un singur proiect de hotărâre, şi anume validarea a doi consilieri.

Este vorba despre Alexandru Stănescu şi Ciprian Brancu, supleanţi pe lista candidaţilor PNL la alegerile locale din 5 iunie 2016, aceştia urmând să îi înlocuiască pe Toma Tămăşilă şi Ioan Pop, care, în ultima şedinţă de lucru al Consiliului local, au votat proiectele susţinute de PSD şi, ca urmare, au fost excluşi din partid, pierzându-şi, astfel, şi calitatea de consilieri locali.

Chiar dacă iniţial anunţaseră că vor face tot posibilul să întârzie validarea celor doi, atât cât le permite legea, chiar şi până în 2020 dacă acest lucru este posibil, consilierii PSD au fost cu toţii prezenţi la această şedinţă, ei votând cot la cot cu liberalii, astfel încât cei doi aleşi propuşi de PNL, Alexandru Stănescu şi Ciprian Brancu, au întrunit unanimitate de voturi.

Am votat astfel fiindcă cetăţenii Caransebeşului şi-au exprimat la alegerile din 2016 opţiunea pentru zece consilieri PNL şi nouă PSD, şi nu am vrut să stricăm acest echilibru. Sperăm ca, atunci când va fi nevoie, şi colegii noştri de la PNL să dea dovadă de aceeaşi eleganţă”, a spus liderul grupului social-democrat, Florin Bogdea.

Votul nu a fost lipsit totuşi de peripeţii, deoarece, la un moment dat, primarul Felix Borcean a făcut referire la un articol din Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali, conform căruia cel care trebuie să facă demersurile pentru validarea unor noi consilieri este primarul, iar acest lucru nu se face într-o şedinţă extraordinară convocată cu acest scop, ci în prima şedinţă ordinară.

La finalul întrunirii, Ciprian Brancu a depus jurământul de consilier, Alexandru Stănescu nefiind prezent la şedinţă.

Suspiciunile conform cărora consilierii social-democraţi nu vor participa la şedinţă erau legate şi de faptul că la aceeaşi oră, respectiv 11, era convocată şi Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Transal Urbis SRL, în cadrul căreia trebuia numit pe postul de director adjunct Mihai Minea, acesta urmând să-i ţină locul directorului Ovidiu Chimigeriu până la întoarcerea din concediul medical. În sală a fost prezent şi Mihai Minea, care, după şedinţă, în noua sa calitate, a ţinut o conferinţă de presă în care a vorbit despre situaţia de la Transal Urbis şi modalităţile de redresare ale societăţii, asupra căreia vom reveni în ediţia viitoare a ziarului.

Sonia BERGER