Premierul Sorin Grindeanu, din nou pe băncile şcolii, la Caransebeş


Două instituţii de învăţământ din Caransebeş au îmbrăcat vineri, 19 mai, haine de sărbătoare, ambele primindu-l cu multă căldură şi emoţie pe primul-ministru al României, Sorin Grindeanu, care s-a aflat în municipiu pentru a participa la întâlnirea de 25 de ani de la terminarea liceului, premierul făcând parte din Promoţia 1992 a Colegiului Naţional „Traian Doda”.

Prima vizită a lui Sorin Grindeanu a avut loc însă la Colegiul Naţional „C.D. Loga”, acolo unde a urmat cursurile până în clasa a VIII-a. Primit cu multă căldură de cadrele didactice, printre care s-a aflat şi tatăl său, Nicolae Grindeanu, fost, mulţi ani, director al acestei unităţi de învăţământ, premierul le-a vorbit elevilor, exprimându-şi bucuria de a se întoarce în şcoală, moment care îi trezeşte multe amintiri, la fel de emoţionat fiind şi fostul său coleg de clasă, Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin. După ce au vizitat sala cu băncuţe micuţe, în care nu mai încăpeau, şi au făcut un tur al şcolii, cei doi au plecat spre Colegiul Naţional „Traian Doda”, unde au fost întâmpinaţi, de asemenea, de cadrele didactice, de elevi, şi unde îi aşteptau ceilalţi colegi din Promoţia 1992 a şcolii. Chiar dacă este cu un an mai tânăr, la întâlnire a fost prezent şi primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, absolvent şi el al acestui liceu. Sărbătoriţii au vorbit, s-au fotografiat, apoi, împreună cu foştii şi cu actualii dascăli, au făcut turul şcolii, după care, în amfiteatrul colegiului, s-a ţinut o oră de dirigenţie, s-a strigat catalogul şi fiecare a povestit ce-a mai făcut de la întâlnirea de 20 de ani încoace.

„Cu unii dintre colegi mă întâlnesc mai des, sunt mereu în legătură cu ei, sunt prietenii mei, sunt oamenii cu care am împărţit cele mai frumoase momente din viaţa unui om, anii de liceu… Mă bucur că au venit azi atât de mulţi din fosta mea generaţie, una unită, suntem şi în continuare la fel, şi sper ca şi momentele care urmează să fie la fel de frumoase”, a spus Sorin Grindeanu.

Având în vedere că întreaga generaţie este una realizată profesional, premierul a găsit imediat o explicaţie. „Am avut parte de profesori foarte buni, şi de învăţătoare foarte bune, dar mă refer la liceu, un liceu cu tradiţie, unul care face cinste Caraş-Severinului, şi nu doar judeţului, ci întregului Banat. Nu doar generaţia mea, 1992, ci foarte multe generaţii de absolvenţi fac cinste şcolii, şi sunt convins că vor fi şi în continuare asemenea generaţii, fiindcă «C.D. Loga» rămâne o şcoală de top în această regiune”.

În ceea ce priveşte materia preferată din anii de liceu, Sorin Grindeanu a recunoscut că înclinaţiile sale vizau partea „reală” a obiectelor de studiu, respectiv matematica şi fizica. „Fiind o şcoală cu acest profil, la noi era mai greu cu partea «umană»”, a mai spus fostul elev al liceului.

Fosta dirigintă a clasei în care a absolvit Sorin Grindeanu, prof. Ana Suru, ne-a spus şi ea câteva cuvinte cu ocazia acestui moment festiv. „Este într-adevăr o generaţie de excepţie, cu copii foarte buni, foarte buni la învăţătură, foarte disciplinaţi şi cu mult bun-simţ. Despre domnul premier pot spune că a fost un elev excepţional, foarte bun la învăţătură, disciplinat, cu mult bun-simţ şi foarte serios, aşa cum este şi acum. Era foarte bun la toate materiile, dar în mod deosebit la matematică”.

Prezent şi el la eveniment, Nicolae Borcean, fost city-manager al municipiului până anul trecut şi, la rândul său, profesor al primului-ministru, în anii de liceu, ne-a spus şi el câteva cuvinte despre Sorin Grindeanu. „Am aşteptat cu foarte, foarte multă emoţie această reîntâlnire cu absolvenţii generaţiei ’92 a Liceului «Traian Doda», pentru că eu, personal, vă mărturisesc că am avut o relaţie absolut specială cu toţi elevii, o relaţie cordială, ne-am înţeles minunat… Au fost copii deosebiţi şi, prin urmare, nu trebuie să ne mirăm că au reuşit în viaţă şi au ajuns în posturile-cheie în care sunt în momentul de faţă. Emoţionant este că, iată, reuşim, cu toată presiunea timpului, a deciziilor pe care trebuie să le luăm în viaţă, să profităm şi de momentele acestea care, după umila mea părere, reprezintă un lux, pentru că nimic nu se compară cu asemenea clipe, când ne reîntâlnim după 10, 20, 25 de ani sau chiar mai mulţi”, a spus Nicolae Borcean.

La orele amiezii, Sorin Grindeanu şi Silviu Hurduzeu s-au deplasat la Primăria municipiului, unde s-a întâlnit cu Felix Borcean, cu viceprimarul Marius Isac şi cu city-managerul Andrei Ungur.

Adrian CRÂNGANU